Puştiul din Cluj care pe unde ajunge obţine trofee. Talentul uimitor al unui elev care respiră muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandur mare şi a sa chitară  FOTO arhiva Alexandru Mare

Pasiunea nu are limite, nu ţine cont de vârstă şi nu se măsoară în premii. Asta spun performanţele obţinute de micul chitarist Alexandru Mare. Are 12 ani, învaţă la Şcoala Elf din Cluj şi chitara e o extensie a fiinţei sale.

Alex e un puşti din Cluj care cântă la chitară. Şi premiile lui, 44 la număr obţinute în doar 3 ani, spun că ştie mânui bine notele muzicale. Tocmai a terminat a VI-a la Şcoala Elf. Nu însă şi concursurile de chitară clasică la care şi-a pus în gând să meargă. 

Pasiunea lui pentru lumea notelor muzicale şi concentrarea de care dă dovadă la fiecare competiţie, unde îşi măsoară puterile cu flăcăi mai mari decât el, sunt uimitoare.

Luna trecută s-a întrecut pe sine: a luat 5 premii la patru concursuri diferite. Alex a urcat pe prima poziţie a podiumului la competiţiile ”Viva la musica” de la Zalău (concurs internaţional), ”Samus Guitart” de la Satu Mare (n. r. a luat marele  premiu) şi internaţionalul de la Sighetu Marmaţiei. 

La Drobeta Turnu Severin, unde a fost găzduită o întrecere internaţională a obţinut două premii II la două categorii de concurs, categoria sa de vârstă (B) şi o categorie mai mare.

Imaginie de la competiţii, sursa foto: arhiva Alexandru Mare

Doar în acest an şcolar, povesteşte tatăl chitaristului, Emil Mare, Alex a înregistrat un bilanţ remarcabil: 12 participări la concursuri (la Roma, Rust, Bucureşti, Sibiu, Sinaia, Buzău, Zalău, Satu Mare, Sighetu Marmaţiei, Drobeta-Turnu Severin, Cluj-Napoca), 17 premii.

În ultimii trei ani, micul chitarist se poate mândri cu un CV incredibil: participant la 30 de concursuri, câştigător a 44 de premii - din care 24 sunt premii I, 3 trofee, 4 diplome de excelenţă.

Mai puteţi citi:

Micul chitarist Mare din Cluj. La 12 ani, are câştigate peste 20 de premii. A depăşit concurenţi cu 7 ani mai în vârstă

Alexandru Mare este un copil de 12 ani din Cluj care a reuşit o performanţă surprinzătoare: a luat trei premii la un concurs naţional de chitară, unul la categoria sa de vârstă şi două la 14-16 ani, respectiv 17-19 ani.

Alexandru cel Mare al chitarei, puştiul talentat care cucereşte premiu după premiu: „Vreau să fiu vultur, nu găină“

Mare, cum îi zic prietenii, e un băiat de 11 ani care pe lângă Matematică, Română şi alte materii învaţă cum să fie cel mai bun la chitară clasică. Şi e deja un nume printre cei care studiază acest instrument în România.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită