Proiectantul celor mai frumoase cartiere ale Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhitectul îşi poate trece în CV contribuţia la realizarea planurilor cartierelor Grigorescu şi Gheorgheni. În paralel, el şi-a pus amprenta pe cele mai cunoscute clădiri din Cluj ridicate după 1960. Acum, lucrează la două cărţi cu şi despre oraşul de pe Someş.

Este unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi din Cluj-Napoca, de numele său legându-se proiectarea a două cartiere clujene - Gheorgheni şi Grigorescu - şi a unor clădiri cunoscute în urbe, cum ar fi sediul Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism, cel al Facultăţii de Medicină Veterinară, „clădirea telefoanelor" din parcul Caragiale şi altele.

Născut la Roman, arhitectul spune că s-a îndrăgostit de Cluj în timpul armatei, pe care a făcut-o la Şimleu Silvaniei. „Ţin minte că, la acea vreme, am făcut un popas la Cluj, în Grădina Botanică. De atunci mi-a căzut drag Clujul. După facultate, s-au făcut repartiţii. Aveam de ales între Bucureşti, Constanţa şi Cluj. De Capitală eram deja sătul, iar amintirea Clujului m-a făcut să optez pentru urbea din inima Ardealului", explică Vasile Mitrea.

„Clujul are personalitate"

A ajuns la Cluj-Napoca în anul 1960. Cu toate că-şi dorea un post de arhitect, a primit repartizare la Atelierul de Sistematizare. Privind în urmă, nu regretă acest lucru. „Desigur, ca arhitect, realizarea unui plan sau altul se vede mult mai repede în timp. Proiectul unei clădiri se materializează uşor. În schimb, în cazul proiectelor de urbanism, realizarea acestora poate dura ani de zile. Pe de altă parte, am realizat că urbanismul îţi dă o imagine de ansamblu asupra oraşului", spune arhitectul.

Vasile Mitrea este de părere că Clujul are o personalitate aparte. „Este un oraş frumos. Când am venit eu aici, am fost fascinat de atmosfera culturală, dar şi de cadrul natural neîntâlnit în alte oraşe. Păcat că, în ceea ce priveşte arhitectura oraşului, nu există o continuitate, element esenţial în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă", consideră arhitectul.

Dezvoltarea Clujului, scăpată de sub control

În opinia lui Mitrea, Clujul ar fi putut să se diferenţieze faţă de alte oraşe, dacă cei cu putere de decizie ar fi adoptat o gândire cu bătaie lungă. „După Revoluţie, oraşul a început să se dezvolte haotic. Nu poţi gândi şi clădi un oraş de la o zi la alta. Unele investiţii se fac pe 10 - 15 ani. La acest capitol, Clujul a avut numai de pierdut. Nu am sesizat niciodată o coagulare a societăţii civile, care şi-ar fi pus clar amprenta şi pe arhitectura urbei", mai spune Vasile Mitrea.

„Un minus pentru oraş reprezintă şi lipsa spaţiilor verzi. Proiecte ar fi existat, însă nu s-au realizat", arată arhitectul. Lucrurile ar fi luat o întorsătură fericită, susţine el, dacă oraşul ar fi avut o comisie de strategie urbană.

Privind în urmă, arhitectul este mulţumit de realizările sale, cu toate că doar 25% din proiectele sale au prins contur. De doi ani, a ales să rămână doar la catedră. Predă la facultăţile de arhitectură din Cluj şi din Arad. În plus, pregăteşte lansarea cărţii „50 de ani de proiectare în Cluj. Reuşite şi nereuşite", ce va avea loc în toamnă. „Mă atrage ideea de a le transmite viitorilor arhitecţi, studenţilor mei, tainele acestei meserii. Nu e uşor, dar aduce satisfacţii. E ca şi cum tu ai fi dirijorul într-o orchestră. Nu realizezi nimic dacă nu ştii ce anume cântă fiecare", încheie arhitectul.

Ce-i place

Se relaxează desenând. Îi place să călătorească, iar o plimbare pe o stradă reprezintă şi acum pentru arhitect o adevărată aventură. „Evoluţia unei clădiri este o şcoală, iar când mă plimb pe o stradă, am senzaţia că mă confrunt cu tot ceea ce am învăţat", spune Mitrea.

Ce nu-i place

Îl întristează tot ce s-a întâmplat în ţară după 1989. Spune că a avut mari speranţe, dar toate s-au năruit, rând pe rând. „De vină sunt, pentru acest lucru, politicienii. N-au făcut altceva decât să distrugă tot, au dezarmat prin acţiunile lor oamenii care ar fi putut construi ceva durabil", crede arhitectul.

Întrebare şi răspuns

Ce-i lipseşte Clujului pentru a se departaja de alte oraşe?

V.M.:
Clujul este un oraş frumos şi mă bucur că am avut ocazia de a pune umărul la dezvoltarea sa. Dacă s-ar acorda o atenţie sporită clădirilor-emblemă ale urbei, celor istorice, am avea cu toţii de câştigat. Turiştii au ce vedea la noi, secretul constă în a-i atrage, în a dezvolta uriaşul potenţial turistic al zonei.

Profil

Născut: 16 decembrie 1935, Roman.
Studii: Institutul de Arhitectură „Ion Mincu", Bucureşti.
Familie: Căsătorit, are un copil.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji