Patru tineri, prinşi în timp ce spărgeau un restaurant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printre bunurile furate de tineri se afla aparatură video şi LCD-uri

Patru tineri au fost prinşu în flagrant în timp ce goleau un restaurant din Mănăştur de LCD-uri, televizoare, aparatură video şi băuturi, în valoare totală de 30.000 de lei. Cei patru au fost reţinuţi, şi vor fi duşi în faţa judecătorilor, pentru a fi arestaţi preventiv.

Totul s-a întâmplat azi-noapte, când o patrulă a Secţiei IV de Poliţie au prins în flagrant un grup de tineri ce sustrăgeau bunuri dintr-o societate comercială din Cartierul Mănăştur. În urma prinderii în flagrant s-a stabilit că cei patru tineri, cu vârsta între 20-28 ani, din Cluj-Napoca, au pătruns prin efracţie în incinta unui local public de unde au sustras aparatură video, cinci televizoare LCD şi alte bunuri. Valoarea aproximativă a bunurilor este 30.000 lei, acestea fiind recuperate în totalitate.

Poliţiştii au reuşit prinderea a doi dintre suspecţi la faţa locului, al treilea a încercat să fugă, dar a fost prins la câteva sute de metri distanţă. A patra persoană suspectă, care se afla la volanul unui autoturism folosit la comiterea furtului, a fost urmărit de echipajele Secţiei 4 Poliţie, reuşindu-se, în cele din urmă, oprirea şi prinderea lui. 

Cercetările sunt continuate de poliţişti pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor patru persoane suspecte de comiterea mai multor furturi din locuinţe şi din autoturisme, tinerii fiind reţinuţi pentru 24 ore pe bază de ordonanţă.
În cauză s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând ca tinerii să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă pentru 29 zile. 
 


Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie