O singură doză pentru cei care au făcut COVID. Propunerea lui Octavian Jurma pentru „cel mai numeros grup de persoane reticente la vaccin”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorul Octavian Jurma. FOTO: Arhiva personală

Cercetătorul Octavian Jurma susţine că între 4 şi 7 milioane de persoane care au făcut deja COVID-19 reprezintă cel mai numeros grup de români reticenţi la vaccin. Care este strategia cercetătorului pentru convingerea acestora.

Octavian Jurma propune o singură doză de vaccin pentru cei care care au trecut prin boală.

„Cel mai numeros grup de persoane reticiente la vaccin în România este format din cei care au trecut prin infecţie. Acesta numără între 4 şi 7 milioane de persoane, mai mulţi decât cei care s-au vaccinat până acum.

Acest grup ar fi trebuit adresat cu un alt tip de comunicare decât "vaccinarea aduce fericirea".

În primul rând ar fi trebuit să le dam posibilitatea să se vaccineze şi cu o singură doză ca rapel. Le-am fi putut explica că în cazul lor, prima doză de vaccin a fost chiar virusul iar a doua e vaccinul, adică tot o bucată de virus dar inactivată. Ar fi însă şi mai bine să se vaccineze cu ambele doze. 

Îi putem asigura că astfel vor avea o imunitate chiar mai bună decât cei la care prima doză a fost tot un vaccin. Cu alte cuvinte să îi ajutam să îşi imagineze cum ei vor deveni super-eroii pandemiei şi cum virusul se izbeşte neputincios de platoşa lor forjată din aliajul infectare-vaccinare... şi încă putem, pentru că e încă adevărat.

Iată însă un nou motiv pentru cei infectaţi să se vaccineze: covidul lung sau cronic (long COVID)”, a scris cercetătorul pe Facebook.  

Cât de periculos este COVID-ul lung

„Atât Universitatea Yale din SUA (una din cele mai bune din lume) cât şi o serie de studii din Marea Britanie au demonstrat că vaccinarea ajută la rezolvarea simptomelor cronice care afectează 25% (1 din 4) din pacienţii care se vindecă de COVID-19.

Aceste simptome sunt diverse, persistente şi impredictibile şi includ tuse cronică, dureri în piept, respiraţie dificilă,  tulburări de somn şi memorie, iar în unele cazuri chiar leziuni de organe. Leziunile neuronale sunt de altfel mai frecvente în COVID-19 decât se estima inţial.

Un articol din Nature arată că simptome de lungă durată după boală (Long COVID) afectează şi 1 din 10 copii între 2 şi 11 ani şi 13% dintre cei între 12–16 şi ani, adică 1 din 10 copii, inclusiv la cei uşor simptomatici.

Un motiv în plus să ne vaccinam copiii cu un vaccin bine cunoscut (miliarde de doze administrate în siguranţă) şi să ne ferim pe noi şi copiii noştri de riscurile de lungă durata ale unei boli încă necunoscute”, a mai explicat Jurma. 

Cercetătorul a făcut  trimiterea către un articol din revista Nature

Vă mai recomandăm 

Calvarul unei paciente cu COVID lung. Manifestările neurologice neaşteptate ale bolii: „Uneori nu pot duce la bun sfârşit nicio propoziţie”

Un clujean în vârstă de 32 de ani, în stare gravă din cauza COVID-19, a refuzat oxigenul. Ce i-a salvat viaţa

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC