Incendiu la fosta fabrică de bere din Cluj. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate din zonă, iar trei autospeciale au intervenit la faţa locului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii clujeni au fost solicitaţi să intervină, în această seară, pentru a stinge un incendiu izbucnit la fosta fabrică de bere. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Cluj au reuşit să localizeze incendiul, iar situaţia a revenit sub control.

UPDATE 20.55. Reprezentanţii ISU aflaţi la faţa locului susţin că incendiul a fost localizat şi va fi stins în scurt timp. S-a confirmat şi că incendiul a izbucnit la subsolul clădirii. ”E vorba de subsolul imobilului, o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi unde era amenajat un atelier de producţie boxe auto. Am evacuat din cladire aproximativ 70 de persoane, incendiul e localizat, iar situaţia se află sub control”, a declarat Ciprian Cornea, reprezentant al ISU, pentru Adevărul.

UPDATE: 20:30. „Ultimele informaţii sunt că ardea subsolul clădirii, iar două autospeciale şi 10 cadre se află la faţa locului şi intervin. O a treia autospecială cu apă urma să ajungă acolo, pentru a le acorda spijin. Deocamdată nu ştim exact circumstanţele şi nu ştim cât de mari sunt pagubele”, a afirmat Ciprian Cornea, reprezentant ISU Cluj.

Mai multe persoane se găseau, în această seară, într-o sală de sport situată în apropierea imobilului care a luat foc. Maximilian Bute, unul dintre tinerii aflaţi la sala Beyond, susţine că a anunţat la pompieri faptul că o clădire a luat foc. ”Jandarmii nu au evacuat o sală de sport aflată chiar lângă locul unde ardea deja. Am ieşit noi de la sala Beyond, după ce am sunat la pompieri. Ne-au zis nouă să ieşim, dar mai era o sală cu intrarea lângă clubul Midi, iar sala aia se află chiar lângă locul unde ardea. Ei nu ştiau, noi le-am zis să iasă”, a declarat Bute.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry