Cum a câştigat un kenyan 4.000 de lei în două ore, 25 de minute şi 24 de secunde, la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
3.500 de persoane au luat startul la maratonul internaţional de la Cluj. FOTO: Nicu Cherciu

Proba de maraton masculin de peste 42 de kilometri din cadrul Maratonului Internaţional Arobs Cluj-Napoca a fost câştigată, duminică, de un alergător în vârstă de 33 de ani din Kenya, cu un timp de două ore, 25 de minute şi 24 de secunde. Premiul a fost de 4.000 de lei.

Alergătorul kenyan James Emuria a declarat, la finalul cursei, pe stadionul Cluj Arena, că a făcut o alergare bună şi este fericit că a câştigat. "A fost bine, puţin vânt, sunt fericit că am câştigat. Am alergat la mai multe maratoane în cariera mea până acum, în Belgia, Polonia, Grecia. Mă antrenez în fiecare zi, acasă, în Kenya”, a spus Emuria. Kenyanul a fost urmat de un alergător din Ungaria, Nagy Tamas. La cele cinci probe ale Maratonului Internaţional Arobs Cluj-Napoca - maraton, semimaraton, ştafetă, cros şase kilometri şi cros pentru copii doi kilometri - s-au înscris peste 3.500 de alergători din ţară şi din străinătate. Traseul probelor a fost pe mai multe străzi din zona centrală a municipiul Cluj-Napoca şi din cartierul Grigorescu.

Câştigătorul maratonului Arobs. FOTO: Mediafax 

Premii de 10.000 de euro
 

Kenyanul a câştigat un premiu de 4.000 de lei. Maratonul Internaţional AROBS Cluj-Napoca îi recompensează pe cei mai rapizi alergători de la a V-a ediţie cu premii a căror valoare totală depăşeşte 10.000 de euro! Primii 5 concurenţi de la categoria open masculin si feminin de la probele de maraton şi semimaraton, respectiv primele trei echipe de la maraton ştafetă, vor primi premii în bani şi produse oferite de sponsorii şi organizatorul evenimentului, asociaţia Runners Club din Cluj-Napoca.

TRASEUL COMPETIŢIEI

Maraton, Semimaraton, Maraton Ştafetă

START: Cluj Arena - Splaiul Independenţei - strada G.Coşbuc - strada Cardinal I.Hosu - strada E Isac - strada Gh. Şincai - strada Napoca - bulevardul Eroilor - întoarcere - bulevardul Eroilor - strada Napoca - strada Gh Şincai- strada E. Isac - strada Cardinal I Hosu- strada G. Coşbuc - Splaiul Independenţei - strada Bariţiu- întoarcere - strada G. Bariţiu- Splaiul Independenţei - Pod Napoca - strada 1 Decembrie 1918 - întoarcere - strada 1 Decembrie 1918 - Pod Garibaldi - Splaiul Independenţei - Cluj Arena -  SOSIRE. 

Traseul măsoară 10,55 km şi va fi parcurs o dată de fiecare membru al ştafetei, de 2 ori de către semimaratonisti şi de 4 ori de alergătorii de la maraton. Pe traseu vor fi plasate 3 puncte de hidratare: strada Eroilor (la aprox. km 3), Splaiul Independenţei (la aprox. km 5,5) şi pe str 1 Decembrie 1918 (la aprox. km 8), iar la final vă oferim la punctul de revitalizare (apă, Isostar, iaurt, fructe) şi masaj, cu ajutorul celor 10 kinetoterapeuţi care vor avea grijă de picioarele voastre. Toalete ecologice vor exista în zona punctului 3 de hidratare (la km 8,5). De asemenea sunt disponibile cele 2 toalete publice aflate la capetele Parcului Central (la 5 metri de zona de alergare).

Traseu Crosul BT

START: Cluj Arena – Splaiul Independenţei – strada G.Cosbuc – strada Cardinal I. Hossu – strada G. Bariţiu – întoarcere – str. G. Bariţiu - Splaiul Independenţei – Pod Napoca – str. 1 Decembrie 1918 – întoarcere – str. 1 Decembrie 1918 – Pod Garibaldi – Splaiul Independenţei – Cluj Arena – SOSIRE. (Traseul măsoară 6 km.)

Traseu Cursa Copiilor Cora

START: Cluj Arena – ieşire pe poarta principală a competiţiei, direct de pe stadion, se continuă alergarea în zona pietonală, se înconjoară Sala Polivalentă şi se intră pe stadion pe aceeasi poartă prin care s-a ieşit – SOSIRE. Traseul măsoară aproximativ 1,5 km, startul şi sosirea sunt în accelaşi loc.

Citeşte şi

Cel mai mare concurs de alergare din Transilvania care adună sportivi din toată lumea: Maratonul Internaţional AROBS

Maratonistul bistriţean Tibi Uşeriu „vinde“ kilometri pentru copiii dependenţi de dializă. Va alerga din Pasul Tihuţa până la Cluj-Napoca

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG