Cluj, locul unde mori aşteptând Poliţia.  Un singur echipaj asigură „cea mai importantă arteră de circulaţie din România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul din 28 aprilie, din localitatea Stejeriş, judeţul Cluj, a demonstrat cum o persoană poate muri aşteptând 26 de minute să apară o ambulanţă şi peste 30 de minute să apară Poliţia pentru a asigura zona. Răspunsul Poliţiei Cluj în legătură cu motivul pentru care agenţii instituţiei au ajuns extrem de târziu la locul accidentului este îngrijorător.

Florin Datcu,  un inginer mecanic de 53 de ani  din Urziceni,  a murit la 28 aprilie 2014, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un cap de pod. Martorii au acuzat Ambulaţa că a venit foarte târziu la locul accidentului: la 26 de minute, o salvare cu asistentă, şi la 55 de minute, o ambulanţă cu medic. Pe lângă asta, martorii mai spun că un echipaj de Poliţie a ajuns la mai bine de o jumătate de oră de la apelul făcut la 112. Întârzierea nepermisă a pus în pericol vieţile echipajului de pompieri care efectua descarcerarea şi ale persoanelor care s-au oprit să dea primul ajutor, întrucât locul accidentului era în apropiere de o curbă şi traficul era „foarte aglomerat”, conform oficialilor din Direcţia de Sănătate Publică.  

„Municipiul Turda este amplasat de-a lungul celei mai importante artere de circulaţie din România DN1-E60-E81, asociat cu accesul la alte două drumuri naţionale DN15 şi DN 75”

Poliţia Turda

Poliţia a ajuns după o jumătate de oră, la 22 de kilometri 

„În momentul sesizării accidentului, echipajul rutier al Poliţiei municipiului Turda era angrenat într-un alt eveniment, respectiv un alt accident de circulaţie cu victime. În această situaţie, a fost solicitat pentru intervenţie Postul de Poliţie Comunală Moldoveneşti, accidentul având loc pe raza de competenţă a acestuia. Primul echipaj de poliţie a ajuns la faţa locului în aproximativ 30 de minute de la primirea apelului şi a luat măsurile specifice: a procedat la asigurarea locului faptei, degajarea zonei şi dirijarea circulaţiei (...)”, se arată în răspunsul dat al solicitarea reporterului Adevărul. Conform siteului distante.ro, drumul de la Moldoveneşti la Stejeriş, circa 24 de kilometri, se parcurge cu o viteză de 45 de kilometri la oră, în 30 de minute. De ce a făcut o  jumătate de oră echipajul de poliţie în cazul unui accident rutier grav?

Explicaţiile Poliţiei

„Timpul de reacţie al organelor de poliţie este în corelare cu factori obiectivi, respectiv condiţii meteo nefavorabile şi implicit condiţii de drum neprielnice, distanţa de parcurs (22 de km), care inevitabil influenţează operativitatea poliţiei în cazul intervenţiei la un orice eveniment. Menţionăm faptul că, deplasarea poliţiştilor care asigură intervenţia la un eveniment sesizat trebuie să se facă în condiţii de siguranţă spre locul evenimentului respectiv, acest lucru reprezentând un element esenţial al reuşitei intervenţiei”, explică Inspectoratul Judeţean de Poliţie. 

Poliţist-pericol public 

Martorii spun că pe lângă faptul că a venit cu întârziere agentul de la Poliţia Moldoveneşti nici nu ştia să asigure zona accidentului. „A venit un domn de la Poliţie şi şi-a pus maşina la câţiva metri de accident. Când i-am zis, având în vedere că în apropiere era o curbă şi riscam să intre un camion în toţi cei care eram acolo, să-şi mute maşina mai încolo pentru a-i atenţiona pe cei care intrau în curbă, a vrut să mă amendeze că sunt recalcitrant”, a relatat pentru Adevărul un martor ocular, Thomas Mendel.

În răspunsul IPJ Cluj, se mai arată că după aproximativ 50 de minute a ajuns la faţa locului şi echipajul din cadrul Poliţiei Rutiere a municipiului Turda, care era la o altă intervenţie în momentul producerii accidentului. 

Turda, locul unde mori aşteptând Poliţia

Livia Jucan, reprezenat al Biroului de Presă al Poliţiei Cluj, a declarat pentru adevărul că la  Turda sunt doar trei echipaje de Poliţie Rutieră, care lucrează în trei ture. Cu alte cuvinte, în cazul în care se produc accidente pe raza de acţiunea a Poliţiei Turda, echipajul de la Rutieră trebuie să aleagă unul dintre ele. Aceasta în condiţiile în care pe siteul Poliţiei Turda scrie că oraşul e „amplasat de-a lungul celei mai importante artere de circulaţie din România DN1-E60-E81, asociat cu accesul la alte două drumuri naţionale DN15 şi DN 75”. Mai mult, în zonă este şi o importantă bucată din Autostrada Transilvania. 

Citeşte şi

Soţia bărbatului decedat la Cluj: „Să-mi spui că trebuie lăudaţi medicii care au ajuns în 50 de minute la un accident aflat la 10 kilometri distanţă e revoltător”

Verdictul comisiei cerute de Arafat în cazul accidentului la care medicul a ajuns după 50 de minute: „s-a respectat legea

DSP Cluj a început ancheta în cazul Ambulanţei care a ajuns după 50 de minute la un accident mortal

Raed Arafat a cerut anchetă la Cluj: Ambulanţa, acuzată că a intervenit după 50 de minute la un accident mortal

O asistentă medicală şi şoferul unei ambulanţe au ajuns la spital din cauza unui şofer care nu s-a asigurat la virare

Un bărbat a murit pentru că timp de 30 de minute nu a fost niciun echipaj liber la Ambulanţă sau SMURD. Raed Arafat: „Analizăm cazul!”

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța