Ce puteţi vedea la Festivalul Internaţional de Comedie Comedy Cluj. „Se dezvoltă tot mai mult piaţa filmelor independente“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste trei zile începe o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, cel mai mare festival de comedie din estul Europei. Una dintre noutăţile ediţie cu numărul 7 este prezenţa pieselor de teatru, un proiect gândit pe termen lung şi care îşi doreşte să devină un punct forte al festivalului, spun organizatorii.

”Se dezvoltă tot mai mult această piaţă a filmelor independente, oamenii vor să facă filme care vin din imaginaţia şi cultura lor şi nu să asculte de casele de producţie care impun trendurile. În festivaluri se înscriu tot mai multe filme independente foarte bune şi nu putem închide ochii la ele. Pentru Comedy Cluj 2015 am ales cât de multe filme bune independente am văzut’’, a explicat Bogdan Beşliu, directorul artistic al festivalului, în conferinţa de presă organizată, astăzi, în avanpremiera Comedy Cluj 2015.

Festivalul va cuprinde, pe lângă filmele de competiţie, mai multe calupuri de scurtmetraje, filme studenţeşti, filme româneşti, precum şi filme din Islanda şi Irlanda în secţiunea Focus. 

Una dintre noutăţile din acest an a Comedy Cluj este dezvoltarea secţiunii de teatru, un proiect gândit pe termen lung şi care îşi doreşte să devină un punct forte al festivalului. ‘’Suntem foarte interesanţi să vedem cum se manifestă comedia şi sub altă formă. Este nevoie de teatru pe scena culturală clujeană, există două festivaluri consacrate, dar cu toate astea considerăm că publicul îşi doreşte să vadă piese de teatru. Ne-am concentrat pe aducerea la Cluj a unor spectacole puse în scenă de teatre mai mici sau independente’’, a mai spus Horaţiu Dan, directorul Festivalului Comedy Cluj.

Faţă de anul trecut, filmele proiectate la Comedy Cluj pot fi văzute şi la Cinema City din Polus Center şi Iulius Mall, Casa TIFF şi Studio 26 (în măsura locurilor disponibile).

Biletele pot fi cumpărate online de pe biletmaster.ro şi de la casieriile cinematografelor începând din 12 octombrie (Cinematograful ‘’Florin Piersic’’) şi 16 octombrie (Cinematograful Victoria, Cinema City Iulius Mall şi Cinema City Polus).

De neratat: proiecţie inedită a cineastului Thomas Ciulei

“După 25 de ani, cred că ne putem permite o altfel de privire asupra trecutului, şi tocmai aici intervine rolul comediei, să-ţi uşureze, prin umor, reflecţia asupra unui trecut pe cât de dureros, pe atât de absurd. Cred că există o generaţie întreagă de tineri care doresc să ştie mai multe despre felul în care părinţii lor au trăit înainte de 1989. De aceea mi se pare un film care se adresează mai degrabă publicului autohton decât celui străin. Apar în el sechelele noastre pe care poate numai noi le înţelegem cu adevărat. Vreau să cred că acest film îşi va găsi locul în felul în care ne raportăm la propriul trecut şi felul în care înţelegem prezentul”, explică regizorul Thomas Ciulei.

Filmul ”2+2”, ultima pelică a cineastului Thomas Ciulei, explorează aventurile ghinioniste a doi prieteni buni, Oscar (interpretat de Marius Manole) şi Tony (Mihai Calotă), care trăiesc într-o ţară imaginară, Miranda, o dictatură în faliment. Proiecţia va putea fi văzută sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 20.30, la cinematograful Florin Piersic. Iar după puteţi discuta despre film cu echipa care a produs acest, inclusiv cu regizorul Thomas Ciulei. Biletele pot fi cumpăra online de pe biletmaster.ro şi de la casieriile cinematografelor începând din 12 octombrie (Cinematograful ‘’Florin Piersic’’) şi 16 octombrie (Cinematograful Victoria, Cinema City Iulius Mall şi Cinema City Polus). 

Ateliere şi workshopuri: multilingvism şi social media

Comedy 2015 organizează ateliere despre cum să faci un film, cum să promovezi un eveniment special în cadrul unui festival, dar şi ce abilităţi trebuie să aibă un actor. Organizatorii anunţă că înscrierea la ateliere se face prin trimiterea unui mail pe adresa workshop@comedycluj.ro, iar aplicaţiile vor fi acceptate în limita locurilor disponibile.

Cum să faci un film. Atelierul de producţie şi film susţinut sâmbătă, 17 octombrie, ora 15.00, la Cinema City Iulius Mall e de Declan Cassidy (regizor, producător şi scenarist), Fiona Ashe (regizor, editor şi producător) şi Edwina Forkin (producător) propune o analiză a oportunităţilor cineaştilor români de a lucra cu cineaştii irlandezi. 

Cum să promovezi un eveniment special în cadrul unui festival de film. Atelierul va susţinut de Hallfridur Thora Tryggvadottir, producător teatral şi project manager al Reykjavík International Film Festival. Structura atelierului conţine o prezentare, discuţii libere şi taskuri de grup, precum şi referinţe despre cum se face PR şi marketing în cadrul festivalurilor de film. Atelierul se va desfăşura timp de trei ore miercuri, 21 octombrie, de la ora 12.00, la Casa TIFF.

Ce calităţi şi abilităţi trebuie să aibă un actor. Multilingvismul în film şi teatru este tema pe care o va aborda care Levente Molnár, unul dintre cei mai de succes actori clujeni, în timpul atelierului pe care îl va ţine joi, 22 octombrie, de la ora 18.00, la Cafe Bulgakov. 

Curs de comunicare a evenimentelor culturale. Cel de-al patrulea atelier din festival va fi un curs intensiv de şase ore despre comunicarea evenimentelor culturale, comunicarea de brand personal al artiştilor, comunicarea unui produs cultural şi despre cum se pot face paşi importanţi în vizibilitate folosind coerent şi înţelept canalele Social Media. Atelierul de comunicare şi PR va fi ţinut sâmbătă 24 octombrie, ora 11.00, la Cinema City Iulius Mall, de Oltea Zambori, director de comunicare al unor festivaluri reprezentative din ţară: Toamna Orădeană, Jazz TM, PLAI Festival. 

Despre festival

Comedy Cluj este organizat de Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană, cu sprijinul Banca Transilvania şi Centrul Naţional al Cinematografiei. Secţiunea Europeană face parte din proiectul „Legături europene prin cinematografie şi dans” şi este finanţată printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României. Secţiunea World Panorama este realizată cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, Visit Cluj şi programului „Cluj - Capitală Europeană a Tineretului 2015”. Proiectul susţine candidatura Clujului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. 

Programul online al filmelor de la Comedy - AICI.

Mai puteţi citi:

Ce piese de teatru să nu rataţi la Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj. Recomandările organizatorilor

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews