Trafic în siguranţă. Radare pentru depistarea vitezomanilor pe toate drumurile din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până pe 19 noiembrie 2017, poliţiştii vor intensifica acţiunile în stradă, pentru siguranţa cetăţenilor, fiind organizate filtre şi utilizate aparatele de măsurare a vitezei.

Pe 14 noiembrie, acţiunile poliţiştilor rutieri şi de ordine publică au vizat combaterea neacordării priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. În timpulraziilor, pe drumurile publice din judeţul Călăraşi, au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 4 permise de conducere şi a fost constatată o infracţiune.

Miercuri, 15 noiembrie, acţiunile vor viza combaterea abaterilor săvârşite de pietoni. Cei care vor staţiona sau se vor deplasa neregulamentar pe drumurile publice vor fi în vizorul poliţiştilor. Acţiunile de joi vizează  verificarea respectării normelor rutiere în ceea ce priveşte acordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor. În perioada 17 – 19 noiembrie, acţiunile vor fi intensificate pentru depistarea celor care conduc cu viteză excesivă.

Vă recomandăm şi:

Accident cu 3 victime la Frumuşani. Elicopterul SMURD, solicitat să preia unul dintre răniţii grav

Reţinut de poliţişti după ce a spulberat cu maşina două persoane pe zebră. Soferul vitezoman a fugit de la locul accidentului

Un şofer care a accidentat un pieton pe DN3B, reţinut de poliţişti. Suspectul a fugit de la locul faptei

Accident pe DN3 Bucureşti-Călăraşi cu două victime. O maşină scăpată de sub control s-a înfipt într-un copac

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry