Sexul pe bani în România acum un secol. Prostituată, despre tariful personal: „500 de lei fiecare client, cu două-trei rapoarte sexuale şi dormit cu el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe la începutul anilor 1900 şi mai ales în perioada interbelică, scrie Constantin Beldie în lucrarea “Memorii. Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950)“, prostituţia devenise un lucru obişnuit în România, reglementat legal.

În anul 1927, potrivit statisticilor vremii, în România existau aproximativ 12.000 de prostituate. Tarifele, implicit impozitele, erau diferite, în funcţie de categoria bordelului.

“La intrarea în bordel se plătea o taxă de intrare, iar  clientul primea un bilet. În anii ’20, prostituatele câştigau, în medie, 7.500 de lei pe lună. Doar 10% dintre ele strângeau peste 10.000 de lei, în vreme ce un muncitor câştiga, în medie, 2.000 de lei, un avocat – 6.000 de lei, un medic – 9.000 de lei, iar un ministru 54.000 de lei”, notează autorul.

Abonament pentru clienţii fideli

Pe baza condicii, se stabilea impozitul fiecăreia dintre ele. În 1921, s-a pus în aplicare legea contribuţiilor directe, conform căreia femeile uşoare erau obligate să plătească 10% din venitul realizat. Afacerea era atât de rentabilă în anul 1921, încât chiar şi cu abonamentul intrai greu în bordel duminica şi de sărbători.

Din acest motiv, a apărut abonamentul pentru clienţii fideli ai bordelurilor. Pe acesta era trecută suma plătită de client, numele prostituatei la care acesta avea intrare, şi două menţiuni: una referitoate la faptul că “noaptea întreagă se socoteste două numere”, clientul neplătind în plus pentru restul de partide amoroase, şi una referitoare la orele între care bordelul e deschis pentru abonaţi, duminica şi în zilele de sărbătoare.

Fişa de sănătate era confidenţială

Între anii 1925 – 1927, în baza unei noi legi apărute, era interzisă prostituţia în casele de toleranţă, iar persoanele care vroiau să practice în continuare această meserie se expuneau riscului  penal al delictului de contaminare cu boli venerice. Condica  a fost înlocuită cu o fişă de sănătate care a devenit confidenţială şi cuprindea starea de sănătate a persoanelor care prestau.

Într-un document din 1927 este menţionat faptul că, în România,  practicau prostituţia 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franţuzoaice, 18 grecoaice, 61 rusoaice, 25 turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 poloneze, 171 cehoaice şi 947 de alte naţionalităţi. În 1930, a apărut legea sanitară, prin care se desfiinţau casele de toleranţă, iar prostituţia era scoasă în afara legii, dar “meseria” a continuat să funcţioneze sub protecţia tacită a autorităţilor. 

Livretul de economii al fetiţelor

În vara lui 1944, o prostituată făcea următoarea declaraţie cu privire la tarifele personale: “500 de lei fiecare client, cu două, trei rapoarte sexuale şi dormit cu el”. Asta în condiţiile în care salariul vremii oscila între 200 şi 800 de lei, scrie Constantin Beldie. Spre exemplu, un mecanic de locomotivă, una dintre cele mai bine plătite meserii la acea vreme, avea o leafă de 850 de lei şi o pâine de 2,5 kg raţie pe zi.  Tot atunci a aparut  «Livretul de economii» al prostituatei şi obligaţia patronului de a depune la Casa de Economii 10% din încasările zilnice ale femeii.

Bucureştii de odinioară

Bucureştean prin naştere (1887-1954), Constantin Beldie a surprins în memoriile sale întreaga varietate de intimităţi uitate ale societăţii mondene din Bucureştii de odinioară.

Bucureştii începutului de veac XX, „înca nemecanizat şi, de aceea, mai umanizat“ păstra „vestigii ale timpului vechi“ de la cucoanele „cu rochii împedicate şi pălării cloche“ la „ultimii spoitori în şalvari arnăuţeşti, tăbărâţi cu tot tribul în cap cu bulibaşa cel mătăhălos, pletos şi bărbos, pe maidane“. Obiceiurile bucureşteanului se rezumau la câteva elemente definitorii: „haimanalîc, pezevenglîc şi curvasalîc“. Sunt multe amintiri descrise fără ocolişuri, de la „bestia pedagogică“, profesorul care „ne învăţa aritmetică raţională bătându-ne cu capul de tablă“, la „vardistul cel blajin, ocrotitorul femeilor cu rele nărăvuri“.

Vă recomandăm şi:

Reginele desfrâurilor din lumea antică: orgiile prinţesei care îşi obliga supusele la prostituţie şi maratonurile sexuale ale femeilor din familiile regale

Crucea de Piatră, cartierul sexului din Bucureştiul de altădată. Povestea prostituatelor de mahala care se culcau cu zeci de bărbaţi în fiecare zi

Mai multe pentru tine:
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat