Prognoza meteo: Furtunile violente şi ploile torenţiale mătură România. Ce regiuni se află sub cod portocaliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rea în toată ţara FOTO Shutterstock

Ploi puternice lovesc România. Meteorologii au emis cod portocaliu de vreme rea, valabil până marţi, 16 iunie, ora 03.00. Instabilitatea atmosferică va fi în continuare accentuată în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sud, în centru şi în zonele montane. Vor fi perioade cu înnorări, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată alevântului şi, izolat, vijelii şi grindină.

 "În după-amiaza zilei de luni (15 iunie) şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (15/16 iunie), în Oltenia, Banat, Crişana şi local în Transilvania şi Muntenia vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină", au anunţat reprezentanţii ANM.

Conform meteorologilor, ploile vor avea caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin

acumulare, local, cantităţile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade în Maramureş, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade. Şi la Bucureşti, vremea va fi în continuare în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, posibil

moderate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani