Inspecţii în teren. ADR Sud Muntenia a deschis caravana proiectelor finanţate cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a demarat caravana de promovare a proiectelor finanţate prin Regio 2007 – 2013.Prima acţiune a fost organizată la Giurgiu, unde s-au vizitat în teren locurile de implementare a două proiecte derulate prin POR de către autorităţile locale.


„Am demarat în această perioadă de sfârşit de Program Operaţional Regional 2007 - 2013 un tur pentru a face cunoscute proiectele din regiunea Sud Muntenia. În ceea ce priveşte judeţul Giurgiu, în cadrul programului Regio 2007 - 2013 au fost depuse 87 de proiecte, din care s-au semnat 48 de contracte de finanţare, ce însumează în total aproximativ 405 milioane de lei, din care suma nerambursabilă solicitată prin acestea este de aproximativ 283 milioane de lei. Astăzi deschidem itinerariul nostru cu municipiul Giurgiu, unde vom vizita locurile de implementare a două proiecte importante pentru comunitatea locală”, a declarat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat.

O şcoală modernizată, cinci blocuri reabilitate termic

Astfel, primul proiect vizitat pentru care municipiul Giurgiu a primit fonduri nerambursabile Regio a fost „Continuarea lucrărilor Consolidare clădire Colegiul Naţional Ion Maiorescu din Giurgiu'”. Proiectul, ce s-a implementat pe parcursul a opt luni, a fost finalizat în mai 2015, valoarea totală a acestuia fiind de 3.526.466,33 lei (3.032.302,25 lei – fonduri FEDR + buget de stat).

Cea de-a doua vizită a fost realizată în cartierul Policlinica, la cinci blocuri de locuinţe ce se află în curs de reabilitare termică prin proiect Regio în valoare de 2.780.063,62 lei (1.519.386,97 lei – fonduri FEDR + bugetul de stat) şi are o perioadă de implementare de opt luni, urmând a fi finalizat în prima parte a lunii decembrie a.c..
Caravana de promovare a rezultatelor implementării Regio 2007 – 2013 în Sud Muntenia va continua săptămâna viitoare cu vizitarea locurilor de implementare a unor proiecte derulate în judeţul Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Seminar la ADR Sud Muntenia. Programul Operaţional Regional, cheia dezvoltării comunităţilor defavorizate

Şefii ADR Sud Muntenia, instituţie care gestionează bani europeni, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi