Controale în peste 1.100 de trenuri. Poliţia a aplicat amenzi în valoare de 6 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de comportament emise de autorităţi pentru prevenirea şi controlul virusului SARS-CoV-2, CFR Călători împreună Poliţia Transporturi Feroviare (TF), continuă acţiunile desfăşurate în comun.

Poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au desfăşurat, în prima jumătate a anului 2020, peste 500 de acţiuni pe principalele magistrale de cale ferată (300, 500, 600, 800, 900 şi secţiile de cale ferată adiacente), pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale şi menţinerea ordinii publice în trenurile de călători şi în staţiile de cale ferată.

Pe parcursul acestor acţiuni au fost găsite 27 de persoane care erau urmărite în temeiul legii. Pentru abateri de la lege, poliţiştii au aplicat peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale (la Legea nr. 61/1991, Legea 12/1990, la H.G. nr. 203/1994 sau la alte acte normative), valoarea lor ridicându-se la 6.000.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscate bunuri de 23.000 de lei.

Totodată, au fost constatate 165 de infracţiuni, dintre care 47 de natură judiciară şi 92 de natură economic-financiară.

Numai în ultima săptămână (7 - 14 iulie 2020), în acţiunile desfăşurate în sistemul transporturilor feroviare (precum şi pentru respectarea măsurilor legale privind limitarea răspândirii infecţiei cu virusul SARS COV-2), Poliţia transporturi feroviare a desfăşurat, activităţi specifice în 447 de staţii de cale ferată şi 1.104 trenuri de călători (în 385 de trenuri către/dinspre litoral şi 372 către/dinspre alte staţiuni).

De exemplu marţi, 14 iulie 2020, echipe mixte de control ale CFR Călători si ale Poliţiei TF au verificat mai multe trenuri interregio, pe relaţiile Bucureşti Nord - Câmpina şi retur şi Bucureşti Nord - Ciulniţa şi retur.

Aceste acţiuni de control se vor derula şi în perioada următoare în colaborare cu Poliţia TF, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii reţele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic, ca măsură pentru prevenirea şi controlul virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul ţării noastre, a anunţat IGPR.

Vă mai recomandăm şi:

Grupul de Comunicare Strategică: 147 de cazuri cu COVID-19, în judeţul Călăraşi

Cum să nu aduci coronavirusul acasă. Opt reguli esenţiale pentru salvatori

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete