Căldura tropicală ne topeşte. Cum putem să trecem mai uşor peste zilele toride

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valul tropical de căldură topeşte Bărăganul. Până la sfârşitul săptămânii, temperaturile urcă halucinant în termometre, făcând aerul imposibil de respirat. De exemplu, la 37 de grade la umbră, temperature resimţită de corpul uman în aceste zile toride este de 50-60 de grade.


Cel mai important lucru pe această vreme îl reprezintă hidratarea şi purtarea unor haine uşoare din in, bumbac sau mătase naturală. De asemenea, expunerea cât mai moderată afară ne va face să trecem mai uşor peste zilele toride.

Bărăganul, cunoscut ca una dintre zonele cu cele mai ridicate temperaturi în timpul verii, nu se dezminte nici în aceste zile. Mercurul va urca în termometre până la 37 de grade la umbră. Specialiştii avertizează că radiaţiile ultraviolete vor atinge nivelul de alertă de 8,5, iar acest lucru ne poate afecta serios sănătatea. Expunerea îndelungată la soare în aceste condiţii poate provoca afecţiuni grave ale pielii şi ale ochilor, precum cancerul de piele sau cataracta.

În 1957 au fost 44 de grade

Maximele absolute înregistrate până în prezent au atins la 10 august 1957, 44 de grade Celsius la Valea Argovei şi 41,4 grade Celsius la Călăraşi. La aceeaşi dată, în ţară, în judeţul Brăila s-au înregistrat 44,5 grade Celsius. În această săptămână, indicele de confort termic temperatură-umezeală(ITU) va depăşi în Bărăgan pragul critic de 80 de unităţi. Soarele dogoritor ne va chinui până la sfârşitul săptămânii.

Nu ieşiţi din case între 11.00 şi 18.00!

Disconfortul termic ne va da bătăi de cap. Cetăţenii sunt avertizaţi de medici să nu iasă din case, în intervalul 11.00-18.00, decât dacă este foarte importantă deplasarea. În vederea prevenirii incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate, medicii avertizează cetăţenii, în cazul în care ies pe stradă să poarte pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise şi să se hidrateze consumând cel puţin 2 litri de apă.

Evitaţi alcoolul şi cafeaua!

„Nu consumaţi alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. De asemenea, trebuie evitate băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice. Este indicat să se consume fructe şi legume proaspete: pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii pentru că acestea conţin o mare cantitate de apă, iar o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, a declarat dr. Camelia Truică, medic primar epidemiolog din cadrul DSP Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Vreme de coşmar. După ploi torenţiale şi furtună, vine canicula în Bărăgan!

Studiu: marile oraşe devin cuptoare ucigaşe

Primăria Focşani va înfiinţa cinci puncte de prim ajutor pentru caniculă

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea