A2, împânzită de poliţişti. Razia urmăreşte prinderea vitezomanilor şi prevenirea ilegalităţilor în domeniul transportului de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, cu ochii pe şoferi Foto:Adevărul

eci de poliţişti vor împânzi, marţi, 9 aprilie, Autostrada Soarelui, în cadrul unei razii ce urmăreşte prevenirea ilegalităţilor în domeniul transportului public de mărfuri şi persoane.

Oamenii legii vor fi însoţiţi, în intervalul 11.00-17.00 de către specialişti din Inspectoratul General pentru Imigrări, ai Inspectoratului de Stat pentru Control în Transporturile Rutiere, ai Gărzii Financiare, ai Autorităţii Naţională a Vămilor şi Registrului Auto Român.  

Toţi şoferii care vor circula pe A2 Bucureşti-Constanţa vor fi monitorizaţi atent de poliţişti în ceea ce priveşte viteza de deplasare, portul centurii de siguranţă, timpii de conducere şi de odihnă, precum şi starea tehnică a autovehiculelor.

De asemenea, se va avea în vedere verificarea existenţei şi valabilităţii rovinietei, a asigurării de răspundere civilă auto obligatorie şi identificarea şi ridicarea în vederea confiscării a valorilor şi bunurilor deţinute sau obţinute în mod ilegal ori care au fost folosite la comiterea de infracţiuni.
 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi