Scrisoare deschisă, de la un buzoian către Arhiepiscopul Buzăului: „Ar fi păcat ca actul de deces al Staţiunii să fie semnat de Dumneavoastră”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O scrisoare deschisă formulată de un cetăţean şi adresată ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, circulă pe Facebook. Reacţia buzoianului, pe nume Mihai Nicolae, colaborator al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Legumicolă Buzău, vine la scurt timp după ce a apărut informaţia că Arhiepiscopia vrea să valorifice un teren utilizat acum de Staţiune, prin cedarea lui către un dezvoltator imobiliar.

Terenul Episcopiei a fost luat în arendă de Staţiunea Legumicolă, dar acum se doreşte cedarea lui către un dezvoltator imobiliar pentru a construi un cartier de blocuri. De notat că terenul a aparţinut zeci de ani staţiunii, dar după Revoluţie Arhiepiscopia l-a cerut şi a obţinut retrocedarea sa.

”În ultimii ani l-am putut totuşi folosi în arendă. Dar acum, episcopia vrea să-l dea unui dezvoltator pentru a face blocuri. Noi nu suntem de acord, pentru că blocurile vor face umbră peste restul terenurilor noastre, în zona cea mai bună pentru cercetare”, a declarat Constantin Vlad, directorul SCDL Buzău . 

Angajaţii staţiunii, dar şi apropiaţii acesteia, printre care şi autorul scrisorii deschise, solicită Arhiepiscopiei modificarea corespunzătoare a proiectului, astfel încât să nu fie afectată activitatea staţiunii care a devenit un reper pentru cercetarea românească.

Mihai Nicolae, sursa Facebook

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte