Sală de pregătire în sediul Diviziei 2 Infanterie, inaugurată în memoria generalului Cornel Paraniac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul comandant al Comandamentului Operaţional 2 Întrunit „Mareşal Alexandru Averescu” dintre anii 2001-2004, generalul Cornel Paraniac are, de marţi, o sală de pregătire care-i poartă numele în cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

La şase ani de la tragicul eveniment în urma căruia generalul a trecut în nefiinţă, camarazii de arme, în prezenţa membrilor familiei Paraniac, au inaugurat o sală de pregătire, care, începând cu 25 martie, Ziua Buneivestiri, va purta numele regretatului general, – „Sala General Cornel Paraniac”.

Prezent la eveniment, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă dr. Lucian Foca, vizibil emoţionat, a retrăit momentele de colaborare cu generalul Paraniac, un adevarat mentor care i-a influenţat destinul de comandant. „Ne-a lăsat nouă, celor care îi vom păstra vie amintirea şi spusele că ,,toată viaţa este o luptă pentru identificarea drumului corect între idealuri divergente, educaţia fiind aceea care ne ajută să învăţăm drumul corect şi să evităm greşelile”, a declarat generalul de brigadă Lucian Foca la inaugurarea noii săli de pregătire a militarilor din cadrul Diviziei 2 Infanterie „Getica”. 

Soţia generalului trecut în nefiinţă, Maria Paraniac, însoţită de copii, rude şi prieteni, a mulţumit celor care prin fapta şi gândul lor, au făcut ca imaginea celui care a fost generalul Paraniac să rămână mereu în conştiinţa militară.

Citeşte şi: Spitalul Judeţean Buzău face angajări. 64 de posturi vacante au fost scoase la concurs

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”