Motivele pentru care vârstnicii își vor reînnoi permisul de conducere mai des. Instructor auto: „Scad reflexele!”

0
Publicat:

Conform unui proiect de modificare a Codului Rutier, septuagenarii vor fi obligați să repete analizele medicale pentru carnet o dată la cinci ani, iar octogenarii, din doi în doi ani. Parlamentarii care au venit cu această inițiativă spun că astfel vor fi eliminați din trafic șoferii care pot produce accidente rutiere cu consecinţe grave.

„Nu am dat amendă de circulație, un radar am avut, atât, încolo, nimic nu am avut. Nu am avut nici inccidente, m-a ferit Dumnezeu. Cu vederea stau foarte bine, cu toate, cu vederea, cu reflexele, cu auzul”, ne spune domnul Vasile, un buzoian în vârstă de 70 de ani.

Este convins că șofează la fel de bine ca în urmă cu 20 de ani. În aceeași notă gândesc mai toți șoferii de vârsta dumnealui, care cred că experiența de peste 40 de ani la volan compensează eventualele incapacități care apar odată cu înaintarea în vârstă.

„Mă simt bine, am căpătat experiență, 40 de ani de zile cu carnet, deci multă experiență. Nu am avut nicio abatere. Starea de sănătate e bună, reflexele sunt foarte bune. Peste nouă, zece ani vom mai vedea”, ne spune aun alt șofer din categoria celor trecuți de 70 de ani.

Studii recente arată că, de fapt, după 65-70 de ani, pe șoferi îi cam lasă simțurile. Unii se confruntă cu pierderea auzului, alții au probleme cu vederea periferică sau pe timp de noapte. Octogenarii care se încăpățânează să urce la volan devin mai lenți, unii pe fondul instalării unor boli degenerative. 

„La cei în vârstă, timpul de reacție este foarte scăzut. Din momentul în care ai văzut obstacolul până calci pedala ca să începi procedura de frânare durează mai mult”, spune Vasile Postelnicu, instructor auto.

Șoferii de 80 de ani înnoiesc permisele la fiecare doi ani. FOTO I. Bunilă

Domnul Postelnicu a școlit sute de viitori șoferi, iar printre ei s-a aflat și o doamnă de 70 de ani. A ajutat-o să obțină permisul, însă cu eforturi foarte mari.

„I-au cam trebuit vreo două școli ca să învețe să meargă, dar până la urmă și-a dat drumul. Abilitățile sunt mai scăzute decât la cei tineri. Dacă a profesat și a mers, atenția lui este bună, dar reflexele sunt scăzute”, declară Vasile Postelnicu.

Șoferii vârstnici ar trebui să fie evaluaţi medical mai des „pentru a vedea dacă sunt apţi să conducă autovehicule”.

„Fiecare trebuie să fie conștient, pentru că este viața lui în pericol, viața familiei, a celorlalți participanți la trafic și dacă observă că nu mai este vigilent, nu mai este atent, trebuie să se oprească singur fără să mai încerce acest lucru”, declară Nicolae Vasile, directorul unei școli de șoferi din Buzău.

Mai mulți parlamentari au depus în Parlament un proiect de lege ce vizează modificarea Codului Rutier astfel încât valabilitatea permisului de conducere să fie redusă drastic pentru șoferii trecuți de 70 de ani.

„Până la 70 de ani, valabilitatea permiselor să fie 15 ani, pentru persoanele care trec de 70 de ani, valabilitatea permiselor să fie doar de 5 ani, iar pentru cei de peste 80 de ani, de doi ani. Ne gândim la verificările medicale care trebuie să aibă loc. Se vorbește mult în spațiul public, se face foarte puțin”, precizează Cristian Paul Ichim, deputat.

„Prin implementarea măsurilor de reducerea a valabilităţii permiselor de conducere la persoanele în vârstă se va reduce numărul de şoferi care conduc în prezent vehicule pe drumurile publice, deşi au boli care influenţează negativ condusul şi care pot produce accidente rutiere cu consecinţe grave”, justifică autorii proiectului măsura propusă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți