Bătrânele care vând legume în piață. Au 80 ani, dar la 6 dimineața sunt la tarabă. „Încă muncim. Așa am fost născuți“
0În vremea în care tinerii fug de munca fizică, bunicii lor sunt nevoiți să reziste pentru a-și asigura existența. Două octogenare muncesc din zori până seara, la tarabele din Piața Centrală din Buzău. Când nu au marfă, trudesc în grădină, unde mereu au câte ceva de făcut.
Jenica Crăciun, în vârstă de 80 de ani, se chinuie de câteva zile să vândă ultimii cartofi recoltați de ea astă-vară. I-au rămas cei mai mici, ce-i drept, le-a scăzut prețul la doi lei kilogramul dar și-așa zac mult timp pe tarabă.
„Nu se vinde, nu mai e lumea în piață. Nu-i ia pe ăștia mărunții. Trei, patru kilograme maxim vindem pe zi. Sunt mărunți și ăștia-s ultimii, nu mai am. Ei sunt buni, dulci, din grădină și merg puși întregi la mâncare”, mărturisește tanti Jenica.
Octogenara ne povestește că e nevoită să muncească așa cum o făcea cu zece ani în urmă, la fel de extenuant, poate chiar ca în tinerețe. A preluat grădinile de la părinți și supraviețuiește exclusiv din producerea și vânzarea legumelor. Este prezentă cu marfă în piața din Buzău încă din zorii zilei.
„Aici, la tarabă, stau o zi întreagă. Iarna, până pe la cinci seara. După o zi de stat aici, la tarabă, ajungem acasă, ne spălăm, mâncăm și ne culcăm. Dimineața ne sculăm iar. Asta e viața, nu știm altceva să facem. Ne este foarte greu, dar nu avem ce face. Asta am practicat-o, asta o ținem în continuare. De ce să mă mai iau la bătrânețe, acum?”, ne spune bătrâna.
Tanti Jenica mai are la vânzare praz, ceapă, morcovi, țelină, leuștean uscat, boia de ardei, ridichi negre, la prețuri potrivite. Are însă concurență mare în jur, atât din partea celorlalți producători, cât mai ales a samsarilor, care iau marfa dintr-o parte și o vând în cealaltă.
Astfel că, se vaită ea, abia reușește să pună ban peste ban, să-i ajungă atât pentru supraviețuirea propriei familii, cât și pentru înființarea culturilor viitoare.
„Ne grăbim să terminăm produsele, ca să începem cu răsadurile, semănatul. Sunt cheltuieli mari la grădină, pentru că este pretențioasă. Nu ai cum să începi la grădină dacă nu ai bani. Sunt multe griji pe cap și nu mai e convenabil, dar asta am practicat. Nu mai vine apă pe șanț, grădinile nu se mai fac fără stropeli, iar stropelile sunt scumpe. Îngrășământ luăm de la puierniță, o mașină de gunoi, care e 500 de lei. Toate sunt scumpe”, se plânge tanti Jenica.
Tot 80 de ani are și vecina de tarabă a lui tanti Jenica, tanti Florica. Sunt vecine nu doar în piață, ci și de tarlale. Octogenarele au grădinile la marginea orașului Buzău, aproape de șoseaua de centură, sursa din care provin cele mai multe legume și zarzavaturi autohtone vândute în piețele din Buzău.
„La șase dimineața sunt aici, la tarabă, unde stăm pe frig, stăm pe căldură. Avem un foc pe suflet că muncim la grădină, și șapte focuri, până o vindem, că s-au deschis magazine multe și nu se mai vinde. Ne chinuim, asta e durerea mea. Pentru că nu avem alte surse de venit, uite, încă muncim, pentru că așa am fost născuți, să trăim din ce ne dă grădina”, afirmă Florica Geană, în vârstă de 80 de ani.
Cei mai mulți dintre vânzătorii de legume din piața buzoiană au vârste apropiate de cea a precupețelor Jenica Crăciun și Florica Geană.
Răzleț pot fi zăriți în spatele tarabelor cu fructe sau legume și câțiva tineri, foarte puțini însă. Mulți fug de munca fizică, iar dovada în acest sens sunt statisticile Agenției de Șomaj.
Aproximativ 1.500 de persoane din județul Buzău au rămas fără ajutorul social sau indemnizaţia de şomaj, potrivit AJOFM Buzău, pentru că au refuzat anul trecut un loc de muncă sau participarea la cursuri de formare profesională.
Se încarcă comentariile...
