Echipajele de Poliţie Locală din Buzău vor merge la intervenţii cu un autoturism de 28.000 de euro
0Poliţiştii locali din municipiul Buzău vor folosi la intervenţii autoturismul de serviciu al fostului primar Constantin Boşcodeală, cumpărat în 2012, şi tras pe dreapta de actualul edil, după ce a aflat că au fost nereguli la achiziţia lui.
Maşina a intrat în atenţia Camerei de Conturi încă din 2014, când auditorii au precizat că a fost luată ilegal, pentru că, la acea vreme, legea interzicea cumpărarea de autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi şi mai scumpe de 18.000 de euro.
Autoturismul marca Skoda, cumpărat cu 28.000 de euro de Primărie în anul 2012, a intrat în atenţia Camerei de Conturi încă din 2014, când auditorii au precizat că maşina a fost luată ilegal, pentru că, la acea vreme, legea interzicea achiziţia de autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 1.600 centimetri cubi şi mai scumpe de 18.000 de euro.
În urma sesizării Camerei de Conturi, primarul Constantin Boşcodeală a transferat autoturismul la Poliţia Locală, însă l-a folosit tot în interes de serviciu, având ca şofer un angajat al Poliţiei Locale. Un alt raport al auditorilor a indicat faptul că tot consumul de carburant din acea perioadă a reprezentat un prejudiciu pentru bugetul local.
Noul primar, Constantin Toma, nu a folosit acest autoturism şi a dispus să fie plasat în curtea Poliţiei Locale, unde a stat aproape patru luni. Recent s-a luat decizia ca maşina să fie folosită pentru patrulare şi intervenţii.