FOTOGALERIE Cercetaşii României au sărbătorit Festivalul Luminii cu 10.000 de lampione în Parcul Carol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetaşii României au reamintit bucureştenilor să descopere frumuseţea în lucruri mărunte, în cadrul Festivalului Luminii. Au umplut Parcul Carol cu lapmioane colorate, şi l-au luminat cu cele 10.000 de lumânărele aprinse.

Festivalul Luminii a fost sărbătorit cu întârziere de două săptămâni faţă de data anunţată iniţial, din cauza ploilor. Spectacolul a meritat cu prisosinţă aşteptarea. La lăsarea întunericului, parcul era plin de vizitatori de toate vârstele.

Organizatorii au adus campul cercetăşesc în Capitală, i-au întâmpinat pe bucureşteni cu jocuri, cântece la lumina lampioanelor, şi expoziţia de desene a membrilor juniori, din "divizia lupişorilor".

Click pe imagini pentru fotogalerie:

Doritorii au putut învăţa cum să contruiască gulguţele din hârtie colorată, în care s-au aprins lumânărelele. Pe lângă cele aranjate în formă de chitară, flori, steluţe, sau de-a lungul aleii principale, lampioanele au fost şi lansate la apă, şi au luminat lacul. Jocul de lumini şi umbre a fost completat de jongleriile cu foc.

Fotografii amatori şi profesionişti au umplut şi ei parcul, pentru a imortaliza gulguţele mari, mici, albe sau colorate, plutitoare sau aşezate în forme.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model