Circulația în Pasajul Unirii, oprită până joi pe sensul Universitate - Dimitrie Cantemir

0
Publicat:

Circulația rutieră în Pasajul Unirii, pe sensul de mers Universitate - Bulevardul Dimitrie Cantemir, va fi sistată până joi, 20 octombrie.

O mașină a luat foc marți dimineață în Pasajul Unirii, Foto: Mediafax

Masura a fost luată în vederea evaluării și remedierii de către echipele de specialiști a daunelor produse în urma incidentului de marți, în care o mașină a luat foc în mers, în interiorul pasajului, și, implicit, pentru ca reluarea circulației să aibă loc în condiții de maximă siguranță.

O mașină a luat foc marți dimineață în Pasajul Unirii din Capitală.

Au fost mari degajări de fum, iar șoferii și-au lăsat mașinile și au ieșit pe jos din pasaj.

Aproximativ 100 de persoane au fost surprinse de incendiu în pasaj și pe rampele de acces în acesta. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale. Nu au fost semnalate victime, deși imaginile de la fața locului arătau mari degajări de fum.

A fost incendiu în Pasajul Unirii. Am stat aproximativ 20 de minute. Ne-au pus să dăm cu spatele, să evacuăm. Polițiștii au oprit traficul și am ieșit cu spatele”, a povestit un martor.

La fața locului au intervenit 8 autospeciale de stingere și 5 mașini SMURD. În autoturismul care a luat foc erau doi adulți si un copil.

Din înregistările din pasaj reiese că incendiul a izbucnit la ora 9.29, dar și faptul că niciunul dintre ceilalți șoferi prezenți la fața locului nu intervine cu vreun extinctor pentru a stinge flăcările.

Primăria Sectorului 4 anunţa, pe 3 septembrie, redeschiderea Pasajului Unirii, după lucrări care au durat 77 de zile. Investiţia de 12 milioane de euro a vizat punerea în siguranţă a pasajului, lung de 900 de metri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări