A început Festivalul Fulgilor de Nea, în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivaul a început astăzi FOTO Arhivă

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret, organizează începând de astazi, 1 Decembrie, până pe 7 decembrie, la Palatul Naţional al Copiilor, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Fulgilor de Nea. Evenimentul este dedicat copiilor de grădiniţă şi elevilor din clasele 0 – IV.

Copiii sunt aşteptaţi să participe la ateliere de creaţie, jocuri, spectacole şi concerte ale artiştilor chiar „Acasa la Moş Crăciun“. Programul de anul acesta este zilnic de luni până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, cu pauza în intervalul orar 13.00 – 15.00.
Luni, 1 Decembrie, sâmbătă, 6 decembrie şi duminică, 7 decembrie, copii se pot plimba cu renii lui Moş Crăciun. În acest an, peste 15.000 de copii sunt aşteptaţi să viziteze „Polul Nord“ de la palat.

Programul este următorul: 

Luni, 1 Decembrie – Orele 10:00 – 11:00 Plimbare cu reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olaritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Iată vin Colindătorii“

Orele 12:00 – 13:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri

Orele 15:00 – 16:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert Andreea Bălan, Spectacol de Magie – „Magia Iernii“

Orele 17 :00 – 18:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Marţi, 2 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Prietenii Veseli ai Crăciunului“

Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert Dorian Popa, spectacol de dans

Orele 17:00 – 18 :00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Miercuri, 3 decembrie -  Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Dumbo cel Isteţ“

Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert Nicole Cherry, spectacol de dans

Orele 17 :00 – 18 :00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Joi, 4 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Scăpărătoarea Magică“

Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert C.R.B.L, spectacol de dans

Orele 17 :00 – 18:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Vineri, 5 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „Poveşti cu Proverbe“

Orele 12:00 – 13:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 15:00 – 16:00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert Lora, Spectacol de Teatru Colinde cu Păpuşi 

Orele 17:00 – 18 :00 Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri

Sâmbătă, 6 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „În Căutarea unui Prieten“

Orele 12:00 – 13:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 15:00 – 16:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert Andreea Bănică, Spectacol de Magie – „Lumea Magică a Emoţiilor“

Orele 17:00 – 18 :00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Duminică, 7 decembrie - Orele 10:00 – 11:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 11:00 – 12:00 Spectacol de Muzică şi Dans, Spectacol de Teatru – „A Dispărut Moş Crăciun“

Orele 12:00 – 13:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 15:00 – 16:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Orele 16:00 – 17:00 Concert Andreea Bălan, Spectacol de Magie – „Magia unui Vis de Iarnă“

Orele 17:00 – 18:00 Plimbare cu Reni, Atelier Demonstrativ – Tehnica Olăritului şi Origami, Ateliere de Creaţie şi Jocuri 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase