Expoziţie de fotografie la Reduta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia va fi la Centrul Cultural Reduta. FOTOArhivă.

Cele mai bune fotografii realizate de 59 de artişti vor prezenta oameni şi obiceiuri tradiţionale din România. Expoziţia poate fi vizitată la Centrul Cultural Reduta.

Centrul Cultural „Reduta” prin Serviciul Cultură Tradiţională, va vernisa marţi 12 decembrie la ora 13.00 Expoziţia Naţională de Fotografie Etnografică „Oameni şi datini”, care va avea loc în foaierul Centrului Cultural „Reduta”.Pentru al treilea an consecutiv, Serviciul Cultură Tradiţională a fost organizatorul unui concurs naţional de fotografie etnografică unde s-au înscris 59 de fotografi ale căror lucrări acoperă diferite zone etnografice ale ţării.  

„Expoziţia cuprinde pe lângă fotografiile câştigătoare, cele mai bune lucrări cu caracter etnografic, din domeniul culturii tradiţionale materiale sau imateriale - obiecte de patrimoniu cultural tradiţional, obiceiuri, costume populare, portrete, ocupaţii şi arhitectură tradiţională. Pe măsură ce elementele de civilizaţie sătească dispar, fotografia etnografică rămâne una dintre puţinele surse de informare în domeniu”, au declarat organizatorii.

Cu ocazia vernisajului  va fi lansată şi prima ediţie a Albumului de fotografie etnografică „Oameni şi datini” care cuprinde lucrările de la primele două ediţii ale concursului. Expoziţia din foaierul Centrului Cultural „Reduta” va fi deschisă publicului braşovean în perioada 12 decembrie 2017 – 24 ianuarie 2018.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie