Contestaţiile oamenilor zac cu lunile la CAS Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Lista ruşinii" a adus Casei de Asigurări de Sănătate Braşov peste 700 de procese şi câteva sute de contestaţii, la care angajaţii instituţiei nu reuşesc să răspundă în timp util.

Sute de braşoveni au depus în ultimele luni contestaţii la CAS Braşov, în legătură cu datoriile calculate, peste noapte, de către reprezentanţii instituţiei, pentru care s-au emis şi titluri executorii. Nemulţumiţi de procedură, braşovenii aşteaptă însă în zadar răspunsuri de la Casa de Asigurări de Sănătate.

„Mă simt complet ignorată şi păgubită. Deşi am depus contestaţie în 23 noiembrie 2010 şi am anexat toate actele posibile, nu mi s-a dat un răspuns nici după patru luni de aşteptare. Mă aştept să mi se restituie banii şi ar trebui ca, pentru aceste întârzieri nelimitate, Casa de Asigurări de Sănătate Braşov să ne plătească dobânzi şi penalităţi, cum am plătit şi noi, fără să ni se explice de unde provin, numai pentru că am fost oameni de bună credinţă", a declarat Silvia Pop, una dintre pensionarele care a contestat calculele CAS-ului.

Criză de personal

Reprezentanţii CAS Braşov spun că întârzierile provin din cauza lipsei de personal. „Răspunsurile la aceste contestaţii se dau în limita posibilităţilor. Sunt sute de contestaţii, iar noi nu avem personal. Se primesc aproximativ trei contestaţii pe zi, este foarte aglomerat. Este dreptul oamenilor să conteste, fie că au dreptate sau nu, însă noi avem doar două angajate care trebuie să verifice situaţia şi să elibereze răspunsul. Aceste răspunsuri vor fi elaborate în ordinea depunerii contestaţiilor, chiar dacă durează mai mult. În acelaşi timp, trebuie să ne ocupăm şi de cele 700 de procese aflate pe rol", a explicat Luminiţa Niţu, purtătorul de cuvânt al CAS Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele