„TCE 3 Brazi” SRL Neamţ, firma care a arendat vreme de 11 ani terenul arabil din Insula Mare a Brăilei, s-a cerut în faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"TCE 3 Brazi" SRL Piatra Neamţ, firma care a lucrat în arendă circa 57.000 hectare din Insula Mare a Brăilaie, în perioada 2001 – 2012, a intrat în faliment, după ce o instanţă din Piatra Neamţa admis cererea de deschidere a acestei proceduri, formulată chiar de compania condusă de Culiţă Tărâţă. În prezent, fostul arendaş din IMB, Culiţă Tărâţă, este preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Instanţa a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment al companiei, care a avut în ultimii şase ani profit de 50 milioane euro, dar a acumulat şi datorii de 30 milioane euro. Judecătorul sindic care se ocupă de dosar a fixat termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator la 22 septembrie, iar data limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor a fost stabilit pentru 14 noiembrie. Contactat de presa centrală, omul de afaceri Culiţă Tărâţă a afirmat că are probleme de sănătate şi că nu ştie ce se întâmplă cu firma. "Urmăriţi şi dumneavoastră portalul tribunalului şi vedeţi ce anunţă acolo. Eu nu sunt la curent cu ce se întâmplă şi nu ştiu ce să vă spun", a declarat Tărâţă.

Cererea de intrare în faliment vine la mai puţin de doi ani de la momentul în care concesiunea terenului din Insula Mare a Brăilei a ajuns prin decizie a instanţei la firma "Agricost", aparţinând omului de afaceri Constantin Duluţe. Nu trebuie omis însă faptul că între "Agricost" şi "TCE 3 Brazi" există un parteneriat în toată regula, mai ales că Duluţe este un apropiat al omului de afaceri Culiţă Tărâţă.

Potrivit datelor de bilaţ disponibile pe pagina web a Ministerului Finanţelor, SC"TCE 3 Brazi" a raportat în 2013 o cifră de afaceri de 88 milioane de lei şi un profit net de 5,5 milioane de lei, net inferioare după ce în 2012 avusese afaceri de 461 milioane de lei şi profit net de 80,7 de milioane de lei, iar în 2011 - 400 de milioane de lei cifră de afaceri şi aproape 50 de milioane de lei profit. În prezent, „TCE 3 Brazi” figurează în arhivele Agenţiei Domeniilor Statului cu un debit de peste 22 milioane de euro, reprezentând resturi de plată la arendă în anii 2002 - 2007, la care se adaugă penalităţile aferente.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare