Riscă să ajungă lângă fiul său după ce a introdus o cartelă telefonică în puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De regulă, aparatul este introdus separat, iar cartela sub limbă sau în produse alimentare. FOTO: ARHIVĂ

Nu o dată s-a spus despre deţinuţi că au acces la telefoane, ba chiar, recent, trei dintre ei au fost acuzaţi de înşelăciune upă ce au sunat şi au ţepuit divrse persoane prin Metoda Accidentul. De astă dată, un bărbat a încercat să introducă o cartelă în penitenciar, pentru fiul său aflat la Tichileşti.

Sunt frecvente situaţiile când aparţinătorii ăşi riscă libertatea pentru a-şi ajuta rudele aflate după gratii. S-a întâmplat din nou. De astă dată, la Tichileşti.

La data de 24 aprilie a.c., la orele 12:40, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Tichileşti au fost sesizaţi telefonic de reprezentanţii Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, despre faptul că angajaţii unităţii, cu ocazia controlului specific efectuat asupra vizitatorilor, au găsit o cartelă SIM asupra lui O.T. (41 de ani), din municipiul Focşani, judeţul Vrancea.

Faţă de acesta a fost întocmit dosar penal pentru introducere de obiecte interzise în penitenciar.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete