Cu mobilul în conservă: filiera telefoanelor care ajung la puşcăriaşi are tentacule chiar printre rudele deţinuţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La controlul specific efectuat în Post Control nr.1 al Penitenciarului Brăila,  s-a descoperit asupra persoanei vizitatoare Marian A., din comuna Gropeni, judeţul Brăila, ascunse intr-un recipient din plastic ce conţinea carne preparată, 3(trei) telefoane mobile, 1(un) card de memorie şi un încărcător improvizat.

Persoana în cauză s-a prezentat pentru acordarea vizitei cu persoana privata de libertate H. M., condamnata la 4 ani şi 8 luni, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de Legea 86/2006 (autor Codul vamal al României), acesta aflându-se în custodia Penitenciarului Brăila pentru executarea pedepsei privative de libertate. 

"Având în vedere faptul că obiectele descoperite  sunt interzise fapta care intră sub incidenţa Legii nr.83/2010, de modificare şi completare a Legii 275/2006, conducerea Penitenciarului Brăila  a dispus următoarele măsuri: -  anunţarea organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei de Poliţie Brăila, predarea bunurilor respective şi punerea la dispoziţie a probelor administrate şi a persoanei vizitatoare organelor de cercetare penală.  -   restricţionarea accesului în penitenciar a persoanei vizitatoare, având în vedere riscul potenţial de introducere a obiectelor interzise disimulate în conţinutul pachetelor. Reamintim că, în conformitate cu prevederile art. 74^2 alin.(1) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal modificată şi completată prin Legea  nr. 83 din 13 mai 2010 persoanele asupra cărora se găsesc bunuri şi obiecte interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, vor răspunde penal deoarece ” Introducerea în mod ilicit în penitenciar a bunurilor şi obiectelor interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, în scopul utilizării de către acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă", ne-a informat cms.şef Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.      

De asemenea, persoanelor care nu respectă regulile de vizitare a persoanelor private de libertate li se poate interzice accesul în unitate pentru o perioada de până la 6 luni.

Bunurile şi obiectele interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate sunt:

- arme şi obiecte periculoase (arme de foc şi arme albe, reale sau artizanale, muniţie de orice fel, explozibil şi dispozitive pentru autoapărare cu electroşocuri, obiecte din orice materiale transformate în armă albă sau de foc);

- băuturi alcoolice;

- aparatură electronică (orice aparat electronic cu posibilitate de înregistrare, stocare a datelor, transmitere a imaginilor şi sunetelor în timp real sau înregistrate, fotografiere, poziţionare globală de tip GPS, de tipul laptop - urilor, calculatoare personale, telefoane mobile, cartele SIM, dispozitive de tip hands - free);

- substanţe toxice, medicamente (substanţe toxice, stupefiante, psihotrope, precursori de droguri, spray-uri paralizante şi lacrimogene);

- valori (bani, metale şi pietre preţioase).

    

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”