Brăilenii şi-au votat profesorii cu care se mândresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania derulată de cotidianul „Adevărul" a ajuns la final. Timp de două săptămâni, cititorii au putut să-şi voteze favoriţii pe braila.adevarul.ro. Astăzi s-a dat stop vot, iar de săptămâna viitoare veţi afla poveştile finaliştilor.

Cele mai multe voturi le-au primit Ioan Munteanu, prof. de limba şi literatura română şi filosofie la Liceul Economic, Mihaela Budur (fosta Trandafir), prof. de limba română la Şcoala I. L. Caragiale, Dan Niculescu, prof. de sport la Liceul Mihail Sebastian şi LPS, Narcis Gabriel Turcu, prof. de matematică la Liceul Nicolae Iorga şi Daniela Haret, prof. de matematică la Colegiul Naţional Ana Aslan.


Cei care şi-au nominalizat dascălii de care se simt apropiaţi au trebuit să aibă în vedere şi o serie de criterii. Astfel, reputaţia şi integritatea a fost primul dintre acestea. Brăilenii au trebuit să ţină cont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local în special în relaţia cu elevii. CV-ul dascălului nu a fost nici el neglijat. Studiile aprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus au reprezentat „bile albe" pentru dascălii nominalizaţi.


Nu în ultimul rând, inovaţia şi cercetarea reprezintă un alt criteriu pe care cei care au făcut nominalizările au trebuit să se bazeze. Astfel, dacă dascălul a contribuit la inovarea metodelor de predare în şcoală, a făcut meditaţii cu elevii, dacă este membru în comisii de cercetare sau a contribuit la proiecte prin care a reuşit să doteze şcoala cu logistică performantă, înseamnă că merită nominalizat.

Începând cu 30 ianuarie, cotidianul „Adevărul" va publica prima poveste. Rămâneţi pe braila.adevarul.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model