Asistentul medical care a sedat şi violat zeci de femei internate în secţia unde lucra a scăpat de puşcărie după doar patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria şi apoi Tribunalul Brăila au apreciat că Viorel Milcu, un asistent medical de 62 de ani, condamnat la 8 ani de închisoare pentru violarea a zeci de femei, merită să revină în societate fiindcă şi-a corectat comportamentul şi a plătit daunele morale, aşa că a fost liberat condiţionat.

Tribunalul Brăila a hotărât definitiv ca Viorel Milcu (62 de ani), asistentul medical condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, să fie liberat condiţionat. Chiar procurorul de şedinţă a motivat că asistentul medical trebuie eliberat pentru că, pe parcursul executării pedepsei, bărbatul a obţinut 8 recompense pentru bună purtare, nu i s-a aplicat nicio sancţiune pe perioada detenţiei, nu are antecedente penale şi şi-a achitat obligaţiile civile stabilite de instanţă.

Tribunalul Brăila stabilise, pe 19 noiembrie 2019, că bărbatul nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi pus în libertate. Viorel Milcu ceruse anterior de trei ori să fie liberat condiţionat, dar comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din  Penitenciarul Brăila s-a opus pentru că acesta nu îşi achitase integral obligaţiile civile, fiind vorba de daunele morale şi cheltuielile de judecată.

Instanţa a constatat că, pentru a putea fi liberat condiţionat, Viorel Milcu trebuia să execute 1.461 de zile de închisoare, iar până pe 30.09.2019, când a fost întocmit procesul verbal de către  comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, executase 208 zile suplimentar faţă de cât reprezenta fracţia obligatorie. Asistentul medical a stat în arest preventiv 904 zile, i s-au scăzut 180 de zile în baza recursului compensatoriu şi a executat 585 de zile de închisoare în penitenciar.

Viorel Milcu a dat o declaraţie aiuritoare în faţa instanţei înainte de pronunţarea verdictului de către Judecătoria Brăila, susţinând că a fost nevoit să îşi ”distrugă” un cont de pensii private ca să achite daunele morale în sumă de 15.000 de euro pe care fusese obligat să i le plătească unei adolescente de 17 ani pe care a violat-o.

Cazul a a stârnit un puternic sentiment de revoltă în rândul brăilenilor după ce anchetatorii au stabilit că Viorel Milcu s-a folosit timp de opt ani de calitatea sa de asistent medical la Spitalul de Urgenţă din Brăila pentru a le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor de pe secţia unde lucra, inducându-le o stare de somn ca să le poată apoi viola.

Opt ani de închisoare şi daune de 15.000 de euro

Curtea de Apel Galaţi a pronunţat, pe 22 februarie 2018, verdictul definitiv în acest caz, care a scandalizat opinia publică în urmă cu cinci ani. Viorel Micu a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi obligat să-i plătească daune morale de 15.000 de euro uneia dintre victime.

Pe 7 iulie 2015, o adolescentă internată pe secţia Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila îl reclama pe asistent pentru viol. Fapta s-ar fi petrecut chiar în salonul unde tânăra de 17 ani era internată, după ce asistentul medical i-a administrat un medicament care i-a indus o stare de somn. La scurt timp, a ieşit la iveală faptul că tânăra ar fi întreţinut raporturi sexuale cu prietenul său şi s-ar fi temut să le spună părinţilor, preferând să dea vina pe asistentul medical.

"Se pare că pacienta a fost pe la prietenul ei vineri după-amiază, unde a avut contact sexual, după care a ajuns la UPU, cu dureri inghinale. A fost preluată de dr. Botezatu şi i s-au administrat calmante şi antibiotice, urmând ca a doua zi, după toate investigaţiile, să i se facă şi intervenţia chirurgicală pentru criza de apendicită. A fost internată în primul salon de lângă ATI, împreună cu o altă pacientă, iar seara i s-a făcut perfuzia de către asistentul nostru. Apoi, ea a reclamat că asistentul ar fi violat-o în timp ce i se administra perfuzia", declara atunci medicul Mihail Iugulescu, director la acel moment al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Asistentul medical chiar s-a arătat ofensat de acuzaţiile aduse, iar tatăl fetei care îl acuzase de viol şi-a cerut scuze atunci faţă de acesta. După două săptămâni, în urma analizelor ADN care s-au efectuat, s-a constatat că acuzaţiile adolescentei erau întemeiate. ”Probele ADN arată prezenţa lichidelor comunicante ale bărbatului în vârstă de 58 de ani în secreţiile vaginale recoltate de la fată”, au concluzionat anchetatorii. 

Zeci de paciente violate începând cu 2010

Oamenii legii au constatat ulterior că asistentul medical îşi făcuse un obicei din violarea pacientelor internate pe secţia unde muncea, după ce în prealabil le administra medicamente cu care le inducea o stare de somn.

“Le administra medicamente cu efect sedativ şi somnifer pacientelor internate în unitatea spitalicească, aspect reliefat şi de martore, coroborat cu fişele medicale ale acestora, declaraţiile medicilor, condicile de prescripţii din farmacie şi celelalte documente puse la dispoziţie de spital”, susţin procurorii.

Poliţiştii au audiat zeci de paciente care s-au internat pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu 2010, toate confirmând comportamentul asistentului medical.

Pe aceeaşi temă:

O femeie din Botoşani a fost violată, bătută şi abandonată pe un câmp, cu mâinile legate la spate. Fusese dată dispărută în urmă cu câteva zile

Crimă înfiorătoare. O femeie a fost violată şi înecată de doi tineri, care au încercat astfel să ascundă urmele faptei

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie