Un român a închiriat şase maşini de lux din Marea Britanie şi le-a vândut, dezmembrate, în România

0
Publicat:

Poliţiştii au reţinut un bărbat în vârstă de 39 de ani, care, împreună cu alţi câţiva români, închiria automobile de lux din Marea Britanie, pe care le dezmembra în România, şi le vindea ca piese de schimb.

Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un susoect. Foto Shutterstock

Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani au descins la şapte locaţii de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, punând în aplicare mandatele de percheziţie într-un dosar de înşelăciune.

Concret, este vorba despre mai mulţi cetăţeni români care, începând cu luna iulie şi până în prezent, ar fi închiriat şase autoturisme de lux din Marea Britanie, pe care apoi nu le-ar mai fi restituit.

În urma cercetărilor, autorităţile române au stabilit că, odată aduse în România, autoturismele erau dezmembrate, iar piesele obţinute erau vândute. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională, mai spun procurorii, a fost estimat la 400.000 de euro.

Poliţiştii care au făcut percheziţiile au ridicat de la faţa locului mai multe probe, iar un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost condus la sediul poliţiei, în baza unui mandat de aducere. După audieri, pe numele lui a fost emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor, care, în funcţie de probele anchetatorilor, ar putea să-l plaseze în arest preventiv pentru 30 de zile.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor serviciilor pentru acţiuni speciale din cadrul I.P.J. Botoşani şi I.P.J Suceava şi Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J Suceava, au precizat procurorii într-un comunicat transmis Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei