Cine sunt preoţii din Bistriţa-Năsăud care şi-au turnat apropiaţii la Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gurile rele spun că mai mulţi preoţi din Bistriţa-Năsăud neavând alte opţiuni au acceptat să colaboreze cu Securitatea, însă cei care au fost declaraţi turnători de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii pot fi număraţi pe degete. Printre ei se numără preotul-politician Ioan Aurel Rus sau preotul şi profesorul universitar Alexandru Moraru.

Ioan Aurel Rus, în vârstă de 55 de ani din comuna Cristeştii Ciceului, este cel mai controversat preot din Bistriţa-Năsăud. Acesta este preot încă din perioada comunistă, fiind răspopit în anul 2004, după ce a ales politica în detrimentul preoţiei.

A condus Partidul România Mare mai bine de 10 ani, fiind senator în perioada 2000-2004 şi deputat în perioada 2004-2008. Preotul-politician s-a reîntors la cele sfinte la finalul anului trecut, când i s-a ridicat caterisirea. Acesta este în prezent preot misionar la Centrul pentru Persoane cu Handicap de la Nuşeni.

În 2008, preotul a fost luat în vizorul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a constatat că în perioada 1988-1989 a furnizat informaţii Securităţii despre mai multe persoane, cu numele conspirativ „Roşu”.

„Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, reiese că după reînregistrarea pârâtului ca persoană de sprijin a organelor fostei Securităţi, acesta a fost folosit în problema „naţionaliştilor iredentişti maghiari” în considerarea informaţiilor furnizate de către pârât referitoare la comentariile negative pe care unele persoane aflate în urmărirea organelor Securităţii le făceau pentru audierea şi colportare de ştiri de la posturile de radio străine din localitatea Sânicoara,” se arată în sentinţa din 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.

Acesta nu este singurul preot din Bistriţa-Năsăud care a ales să  colaboreze cu Securitatea. Pe lista colaboratorilor se află şi preotul profesor universitar Alexandru Moraru din cadrul Facultăţii de Teologie a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, care recunoaşte într-un reportaj realizat de evz.ro că a colaborat cu Securitatea şi mai mult a ajuns chiar să-şi facă studiile la Oxford cu ajutorul acesteia.

16 ani a colaborat Alexandru Moraru cu Securitatea, acordând informaţii sub numele „Dinu” despre numărul mare de turişti şi delegaţii culturale şi despre foşti condamnaţi contrarevoluţionari.

„Se pleca foarte greu atunci. Sunt sigur că, dacă nu aş fi colaborat (n.r. cu Securitatea) nu aş fi ajuns la Oxford”, a precizat pentru evz.ro Alexandru Moraru.

Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea CNSAS în care se constata calitatea de colaborator al Securităţii a lui Alexandru Moraru încă din 2011.

Foto Alexandru Moraru: evz.ro

Vă mai recomandăm:

Controversatele relaţii ale Bisericii Ortodoxe Române cu Securitatea

Preoţi turnători la Securitate, o poveste fără sfârşit. Protopopul de Oradea, Dorel Rusu, acuzat de un prieten că l-ar fi turnat



 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG