Alcoolemia uriaşă descoperită de medici la adolescentul de 16 ani care a furat camioneta părinţilor şi a ucis o tânără

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 16 ani a luat camioneta părinţilor şi a lovit trei grupuri de copii, omorând o adolescentă de 16 ani. Acesta băuse înainte de a se urca la volan, ajungând în comă alcoolică la spital. Oamenii legii au avut un şoc când au văzut ce alcoolemie avea tânărul.

Un minor de 16 ani din localitatea bistriţeană Tureac a luat vineri seara camioneta părinţilor şi a ieşit cu ea în drumul naţional 17. Acolo a lovit trei grupuri de copii, în doar câţiva kilometri. După niciunul dintre cele trei accidente, adolescentul nu a oprit nici măcar să vadă dacă cei pe care i-a lovit mai trăiesc.

Una dintre victimele sale, Larisa, o adolescentă de 16 ani a murit la câteva ore după producerea accidentului, iar o alta de 14 ani mai este ţinută în viaţă doar de aparate, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire. În total, 5 copile cu vârste între 10 şi 16 ani şi o femeie de 36 de ani au ajuns la spital.

Acesta s-a oprit pe mijlocul şoselei, la mai bine de un kilometru de ultimul accident, unde, potrivit martorilor ar fi adormit. A ajuns şi el la spital, cu un traumatism cranio-cerebral şi în comă alcoolică.

Înainte de a se urca la volan, adolescentul a consumat ţuică alături de grupul care îl însoţea pe preotul prin sat, cu crucea. Oamenii legii au avut nevoie de mai bine de jumătate de noapte să-l trezească pe adolescent. Se pare că acesta nu îşi aminteşte absolut nimic din ce s-a întâmplat vineri seara. 

Potrivit surselor Adevărul.ro, testele de sânge au scos în evidenţă o alcoolemie record: 2,5 g/l alcool pur în sânge. 

Vă mai recomandăm:

Asistenta voluntară care a salvat de la moarte o copilă lovită de maşina unui inconştient: „Am găsit-o în şanţ, fără puls. Sora mai mică striga după ajutor“

Povestea tragică a adolescentei de 16 ani care a fost spulberată cu o camionetă de un tânăr în comă alcoolică

Un adolescent în comă alcoolică a furat camioneta părinţilor şi a lovit în plin trei grupuri de copii în doar câteva minute. O tânără de 16 ani a murit

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea