10 investitori locali vor să-şi mute activitatea în noul parc industrial din toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primele companii îşi vor putea muta activitatea în parcul industrial în toamnă FOTO: Bianca Sara/Arhivă

Până acum 10 investitori locali şi-au manifestat dorinţa de a-şi reloca afacerile existente şi chiar a le dezvolta în noul parc industrial. Primii rezidenţi se vor putea muta în parcul industrial de langă Bistriţa în toamnă.

Primele companii se vor putea muta în parcul industrial de lângă Bistriţa abia în toamna acestui an. Se pare că mai multe dintre companii vor să îşi şi dezvolte afacerile în noua locaţie.

„Există deja solicitări din partea companiilor, atât locale, cât şi străine. S-au primit 10 scrisori de intenţie din partea firmelor locale, care doresc nu doar relocarea unor afaceri deja existente, cât mai ales demararea unor investiţii noi. Suprafaţa totală solicitată prin aceste scrisori de intenţie depăşeşte 10 hectare, iar numărul locurilor de muncă estimate depăşeşte cifra de 100. În ceea ce priveşte investiţiile străine, sunt deschise negocieri cu companii din domeniile aeronautic, construcţia de autoturisme electrice, producţia de echipamente pentru industria medicală şi electrotehnică”, precizează într-un comunicat de presă reprezentanţii parcului industrial.

Pentru a veni în sprijinul investitorilor, reprezentanţii parcului industrial au semnat un parteneriat cu mai multe instituţii, printre care  AJOFM şi Camera de Comerţ, dar şi cu Universitatea Tehnică şi Universitatea Babeş-Bolyai pentru înfiinţarea unei reţele care să pregătească forţa de muncă în funcţie de nevoile investitorilor.

„Între argumentele noastre prezentate în faţa investitorilor străini interesaţi există şi varianta realizării de companii mixte împreună cu aceştia, astfel încât o parte cât mai însemnată din valoarea adăugată să rămână comunităţii locale. În acest sens, administratorului parcului industrial va sprijini companiile rezidente în obţinerea de finanţări nerambursabile, ajutoare de stat, credite bancare sau surse alternative de finanţare, specifice domeniilor de activitate ale rezidenţilor”, mai spun reprezentanţii parcului industrial.

Vă mai recomandăm:
 

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori belgieni, interesat să construiască hale de producţie în viitorul parc industrial

Producătorii locali, primii care au pus ochii pe parcul industrial


 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut