Declarat decedat, a fost găsit citind ziarul în salonul de spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia unui maramureşean plecat la muncă în judeţul Satu Mare a trecut prin momente grele. După ce în urmă cu câteva zile medicii sătmăreni îi anunţau că bărbatul murise după ce i se făcuse rău, aceştia l-au găsit la spital cititnd ziarul.

Incidentul a avut loc zilele trecute, când familia unui bărbat din comuna Remeţi a fost anunţată că bărbatul decedase la spital, după ce în prealabile i se făcuse rău la în localitatea Moişeni, unde lucra cu ziua. Mihai Stan zis "Ciula", din localitatea Piatră, a fost transportat şi internat la Spitalul Satu Mare, acolo, dintr-o eroare se pare, pacientul a fost declarat decedat. 

Medicii sătmăreni au anunţat, prin intermediul autorităţilor de la Primăria Remeţi, familia despre cele întâmplate. Pe lângă momentele grele la aflarea veştii, membri familiei au început pregătirile pentru înmormântarea bărbatului. După ce au vorbit cu preotul, după ce au cumpărat sicriul şi toate cele necesare, aceştia s-au deplasat în Satu Mare pentru a ridica corpul neînsufleţit al bărbatului. Doar că aici au avut parte de surpriza vieţii lor. Maramureşeanul stătea bine-mersi în patul de spital şi citea ziarul. 


Poveşti impresionante ale unor oameni care s-au trezit din morţi

VIDEO Un indian a fost declarat mort, dar s-a trezit la morgă, după opt ore
 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?