Cum a furat un grefier din Sighetu Marmației peste 300 de dosare penale. A dat și o soluție prin falsificarea semnăturii procurorului

0
Publicat:

Un grefier de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru furtul a nu mai puțin de 300 de dosare penale.

A depozitat dosarele în apropierea locuinței sale FOTO arhiva Adevărul

Mai mult decât atât, într-unul dintre aceste dosare, individul a dat chiar o soluție falsă, închizând ancheta în mod ilegal, prin falsificarea semnăturii procurorului. Acum, grefierul trebuie să răspundă în fața legii pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, uzurparea de calități oficiale, favorizarea făptuitorului, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit Digi24, anchetatorii au descoperit că în luna noiembrie a anului 2023, grefierul în cauză a sustras nu mai puțin de 323 de dosare penale și alte înscrisuri oficiale care aparțineau Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.

Acesta le-a depozitat într-un spațiu situat în apropierea locuinței sale. Într-unul dintre dosare, grefierul l-a abordat pe un martor dintr-un caz de infracțiune la regimul rutier pretinzând că este procuror și sugerându-i acestuia că va emite o soluție de netrimitere în judecată.

Mai mult, a falsificat semnătura procurorului și a întocmit o ordonanță de clasare, pe care i-a înmânat-o persoanei implicate în dosar.

În urma investigațiilor, în data de 23 decembrie 2023, anchetatorii au efectuat nu mai puțin de trei percheziții domiciliare în județul Maramureș, iar cinci zile mai târziu au desfășurat o altă percheziție în județul Bistrița-Năsăud.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Judecătoria Baia Mare, unde individul va răspunde pentru acțiunile sale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție