FOTO Patinoarul Gepex, „sănătate şi divertisment“ la fostul Ştrand al Tineretului. Program şi reguli pe gheaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patinoarul amenajat în incinta fostului Ştrand al Tineretului, concesionat firmei Gepex, şi-a deschis porţile pe 23 noiembrie. Programul este de la ora 12 la ora 23, iar tarifele practicate se ridică la 10 lei pe zi, de luni până joi şi 12 lei, de vineri până duminică. Pentru cei care nu vin cu patinele de acasă există un centru de închiriere, iar după ora 20, ghetele pentru gheaţă sunt gratuite.

Patinoarul amenajat în curtea fostului „Ştrand al Tineretului“ din Bacău atrage băcăuanii iubitori de mişcare pe gheaţă. Are o suprafaţă de 1800 de metri pătraţi, peste 500 de perechi de patine sunt de închiriat iar suprafaţa gheţii este nivelată zilnic cu o maşină specială. Atât pe site, cât şi la sediul de pe strada Ştefan cel Mare sunt expuse şi regulile pentru patinatorii amatori. Este interzisă intrarea pe gheaţă fără patine, patinajul în forţă, care poate să-i pună în pericol pe ceilalţi, practicarea unor jocuri pe gheaţă precum leapşa sau trenuleţul. Totodată, nu este permis fumatul, consumul de băuturi alcoolice, aruncarea obiectelor pe suprafaţa gheţii ş.a.m.d.

Primăria Bacău ar putea susţine realizarea unui patinoar în parcarea Hotelului Moldova, deschis gratis tuturor băcăuanilor. “O zonă va fi în faţa Hotelului Moldova, respectiv Parcul Trandafirilor, acolo unde vom amplasa un patinoar cu nocturnă. Iar cealaltă zonă, va fi pentru weekend, în Piaţa Tricolorului, acolo unde se vor desfăşura spectacole ale cluburilor de copii şi tineret”, a declarat  primarul interimar Vasile Tescaru, în urmă cu două luni, pentru Ziarul de Bacău.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa