Zeci de mii de litri de apă au fost sfinţiţi pentru credincioşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boboteaza,  la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

Lăcaşele de cult din municipiu şi judeţul Arad au fost luate, astăzi, cu asalt de către credincioşi. Ca în fiecare an, oamenii au participat în număr mare la slujbele dedicate sărbătorii de Bobotează pentru ca mai apoi să îşi ducă acasă apa sfinţită.

Deşi numărul celor care au stat la rând pentru a ajunge la butoaiele cu apă a fost destul de mare, nu au fost incidente.  

Credincioşii au înţeles că este apă destulă şi dacă respectă rândul şi nu se înghesuie vor ajunge mai repede la butoaie. La Catedrala Veche Arad s-au sfinţit zece mii de litri de apă.

Dacă la bisericile din municipiu a fost înghesuială, la cele din judeţ numărul credincioşilor a fost acelaşi ca şi duminica sau la sărbători.

Apa luată de la Bobotează trebuie băută pe stomacul gol de cei care au ţinut post marţi până pe data de 14 ianuarie, apoi se stropeşte cu ea prin casă. 

Boboteaza este evenimentul religios care aminteşte de botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos în apa Iordanului. Cu Boboteaza, urmată de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, în data de 7 ianuarie, se încheie ciclul tradiţionalelor sărbători de iarnă.

La cea mai veche mănăstire cu viaţă monahală neîntreruptă din ţara noastră, aflată în judeţul Arad, de Bobotează a avut loc o slujbă specială. Este vorba despre Mănăstirea Hodoş-Bodrog, atestată documentar din 1177, unde preoţii şi călugării sfinţesc apele Mureşului, eveniment la care asistă în fiecare an mii de persoane.

Vă mai recomandăm: Boboteaza, tradiţii şi obiceiuri: ziua când se prind farmecele, se deschid cerurile şi animalele „vorbesc“. De ce se ţine post negru, iar fetele pun busuioc sub pernă

Îmbulzeală în Piaţa Mare, de Bobotează. Sibienii s-au înghesuit şi în acest an să ia agheasmă VIDEO FOTO

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului