„Scufiţa roşie şi prietenii săi“, la Filarmonica de Stat din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După succesul de care s-a bucurat anul trecut, la 32 de ani de la punerea sa în scenă la Arad, opereta feerie „Scufiţa roşie şi prietenii săi“ se va relua, astăzi, de la ora 19.00, în sala mare a Filarmonicii de Stat din Arad.

Regia artistică a spectacolului aparţine lui Nicolae Mihai Brânzeu, nimeni altul decât nepotul compozitorului Nicolae Brânzeu.

Reprezentanţii Filarmonicii spun că deşi realizatorii spectacolului sunt tineri învăţăcei, dascăli dar şi  actori şi muzicieni profesionişti, regizorul Nicolae Mihai Brânzeu reuşeşte să dea unitate şi cursivitate desfăşurării dramaturgice.

Din distribuţie nu vor lipsi nume grele precum actorul Zoltan Lovas - în rolul Lupului sau profesoara Silvia Demian (Vulpea), directoare a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi“ timp de mai bine de două decenii. Lor li se vor alătura Paula Iancic (Scufiţa roşie), Eduard Trifa (Motanul), Daniel Ghemea (Pădurarul), Adrian Cotuna (Ursul), Gabriela Petraş (Greierele), Alin Buruiană (Iepurele) şi Melinda Duffner în rolul Bunicii.

Dirijorul corului este profesoara Monica Milichi, iar spectacolul va fi condus de maestrul Dorin Frandeş. Nimic nu ar fi fost însă posibil fără implicarea pianistei Elisabeta Lingurar, corepetitoarea operetei.

„Montarea acestei operete este pentru mine o experienţă emoţionantă, având în vedere reîntâlnirea cu textul şi muzica ce mi-au dat viaţă unor vise din copilărie. Această sete de  mister şi curaj, la care se adaugă o pasiune puternică, într-o perioadă tulburătoare, ne vor  aduce aminte să avem respect pentru sentimentele adânci“, aspune Nicolae Mihai Brânzeu.


Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”