FOTO VIDEO A fost lansată Asociaţia Cetatea Voluntarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Cetatea Voluntarilor a fost lansată, marţi seara, în prezenţa a zeci de invitaţi din judeţul Arad. Asociaţia este cristalizarea unei echipe care lucrează împreună de mult timp.

„În cursul ultimilor ani am învăţat să ne cunoaştem, să ne înţelegem, să comunicăm, să lucrăm cot la cot. Acţiunile noastre prin care ne-am făcut cunoscuţi vor continua. Vom realiza în continuare picturi în grădiniţele  şi şcolile din judeţ, vom avea acţiuni de ecologizare, de vizitare a secţiei de Pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. De asemenea, vom avea şi foarte multe campanii umanitare, after school şi alte activităţi formative şi recreative pentru copiii din centrele de ocrotire şi plasament ale Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, terapie ocupaţională, ludoterapie şi artterapie cu beneficiarii mici şi mari ai Asociaţiei Integra pentru Persoane cu Dizabilităţi Mentale, comemorări în zilele naţionale şi internaţionale dedicate victimelor bolilor, accidentelor rutiere sau violenţei, campanii de informare şi prevenţie a consumului de droguri, a criminalităţii şi multe altele.”, a declarat Anamaria Nyeki, vicepreşedinte al Asociaţiei Cetatea Voluntarilor.

Preşedintele asociaţiei nou- înfiinţate este Marius Popa, iar secretarul Laura Bejan.

În timpul lansării a fost prezentat şi un filmuleţ realizat de voluntari.

Reprezentanţii Asociaţiei spun că: „Am ales acest nume pentru asociaţia noastră pentru că reflectă imaginea pe care grupul nostru de voluntari o are în inimile noastre: o fortăreaţă de suflete care ocrotesc membrii comunităţii aflaţi în nevoi, neajutoraţi, lipsiţi de sprijinul familiei sau al societăţii”. Aceştia spun că valorile lor sunt empatia, implicarea în comunitate, pasiunea pentru munca în folosul altora, generozitatea, puterea şi voinţa de a schimba viaţa cuiva, prietenia, curajul, respectul pentru fiecare om, dragostea pentru oraşul nostru şi pentru comunitatea arădeană, simplitatea, caritatea.

Evenimetul de lansare al Asociaţiei a avut loc la Galleria Arad.

Profil Facebook - https://www.facebook.com/cetateavoluntarilor.arad
Pagină Facebook - https://www.facebook.com/cetateavoluntarilor1
Blogger - http://cetateavoluntarilor.blogspot.ro

Vă mai recomandăm: FOTO Voluntarii vor picta toate grădiniţele şi centrele de copii din Arad

FOTO „Cetatea Voluntarilor” din Arad a ecologizat Pâncota

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani