Cum a ajuns Caragiale să scrie fabule şi să se bage în politică. În ultimul an de viaţă a muncit din greu să-şi achite angajamentele
0Caragiale şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Berlin, în exil, părăsind România, dezgustat şi scârbit. A plecat din ţară după ce a pierdut procesul de calomnie intentat publicistul C. Al. Ionescu (Caion) care l-a acuzat în mai multe rânduri pe dramaturg, în public, că ar fi plagiat nuvela „Năpasta“. După exil, s-a apucat să scrie fabule.
În 1904, după ce a pierdut procesul de calomnie intentat publicistului C. Al. Ionescu-Caion, Caragiale se declara scârbit de România.”Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”, le spunea Caragiale amicilor dezgustat de oamenii din jurul său.
Cu partea care i se cuvenea dintr-o moştenire, Caragiale a luat drumul exilului şi a plecat la Berlin. ”Am fugit din ţară de proşti”, le explica dramaturgul copiilor odată ajunşi în ţara adoptivă, iar în prima scrisoare trimisă în ţară îi spunea unui prieten: ”Plânge-mă! În acest moment pun în gură prima franzelă a exilului”.
La Berlin, Caragiale s-a stabilit cu familia într-un apartament în cartierul Willmersdorf. Împăcat cu calea aleasă, dramaturgul suferea dintr-un singur punct de vedere : dorul faţă de prietenii rămaşi în ţară . Îi lipsea limba română şi a început să frecventeze cercurile studenţeşti româneşti de la Berlin.
”Un mare anonim”
A revenit în ţară peste trei ani, în 1907, într-o scurtă vizită. Reîntors la Berlin, a începute să scrie fabule pe care le trimite în ţară şi sunt publicate în revista ”Convorbiri critice” cu semnătura ”Un mare anonim”. Marele anonim avea însă să fie dezvăluit însă în scurt timp. Ziarul ”Opinia” din Iaşi a publicat ştirea potrivit căreia în spatele autorului anonim al fabulelor se ascunde dramaturgul Caragiale.
Dramaturgul a negat însă informaţia. A trimit o scrisoare ziarului în care dezminţea : ”Aţi fost mistificat! Nu sunt autorul fabulei. Rog stăruitor să dezminţiţi. Scrisoare urmează. Caragiale”.
A trimis redacţiei o scrisoare de dezminţire care va fi publicată însă ciuntit, fapt care stârneşte mânia dramaturgului. În următoarea perioadă a urmat o serie de polemici cu ziarele în care a negat că el ar fi autorul fabulei.
Tentativă de candidatură
După ce a cheltuit banii din moştenire şi a rămas fără resurse, la Berlin dramaturgul a a început să caute surse de venit. Reîntors în România într-o scurtă vizită a fost atras de Take Ionescu în luma politicii. ”Caragiale participând cu însufleţire la întrunirile politice, după ce ani de zile se ţinuse departe de astfel de frământări, intenţiona să se aleagă deputat.
Strâmtorat de nevoi, îi cere lui take Ionescu să îi fixeze candidatura. Binenţeles, şeful nu îl refuză, ba chiar e încânat”, notează B Jordan şi Lucian Predescu în cartea ”Tragicul destin al unui mare scriitor”. Comitetul de partid i-a respins însă candidatura, considerând că I. L. Caragiale ”nu inspiră încredere şi nu este destul de serios”.
La Berlin, în ultimul an din viaţă, Caragiale a muncit din greu pentru a-şi achita angajamentele de plată. ”Lucrează mult şi până târziu de parcă ar presimţi ceva. Din ultimele călătorii s-a ales cu o răceală din pricina căreia are accese de tuse, iar fumatul le face şi mai dese”, descriu biografii ultima perioadă din viaţa dramaturgului.
În seara zilei de 9 iunie 1912, dramaturgul s-a retras în dormitor spunându-i soţiei că va urma o noapte în care are de gând să lucreze până târziu. Dimineaţa, soţia l-a găsit fără suflare.