„Sună o dată şi închide“. Cum se produce frauda „wangiri“, una dintre cele mai periculoase înşelăciuni prin telefon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frauda constă în realizarea apeluri de pe numere internaţionale, care sunt taxate cu sume mari

Una dintre fraudele prin intermediul telefonului puse la cale în ultimii ani se numeşte ”wangiri” şi se practică aproape în toată lumea, inclusiv în România.

Denumirea acestui tip de fraudă, căreia i-au căzut victime mulţi români posesori de abonamente mobil,e provine din Japonia, unde înseamnă „sună o dată şi închide”.

Modul de aplicare este următorul:

- Autorii infracţiunii generează, de pe numere internaţionale cu supra-taxare, apeluri bulk către numere aleatoare. Celor care răspund sau sună înapoi li se solicită să rămână cât mai mult timp conectaţi în convorbire, costurile regăsindu-se ulterior pe factură.

- Apelurile în masă sunt date cu ajutorul unor programe care automatizează procesul. Uneori, cei apelaţi aud reclame la diferite produse şi servicii, fiind îndemnaţi să sune înapoi.

Pentru a nu fi buni de plată, utilizatorii nu trebuie să răspundă la apeluri neaşteptate, primite de la numere internaţionale. De asemenea, pentru a nu cădea în plasa celor care folosesc metoda wangiri, utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă nu trebuie să sune nici la apelurile ratate care sunt suspecte.

Încercările de fraudă pot fi identificate după următoarele indicii:

- Sunt solicitate informaţii confidenţiale

- Se impune trimiterea unui răspuns urgent

- În mesajele e-mail sunt incluse adrese web similare celor deţinute de diverse organizaţii legale, dar având denumirile uşor modificate

- În mesajele e-mail sunt incluse linkuri către pagini similare unor organizaţii legale, dar având adresa web uşor modificată

- Se solicită tastarea de coduri pe telefon, confirmarea datelor de autentificare din cont sau solicitarea de autentificare în cont pe o pagina web falsă pentru a primi diverse premii în urma unor tombole sau concursuri care nu sunt reale, pentru a beneficia de reduceri sau de activarea unor noi servicii

- Aceste solicitări pot veni inclusiv din partea unor conturi false de Facebook cu numele unor operatori din România (Orange, Vodafone, Telekom etc), dar care nu sunt autentice.

- Se solicită transferarea unei sume de bani, printr-un serviciu specializat sau prin bancă, pentru a rezolva o situaţie urgentă, despre care s-au transmis informaţii în cadrul apelului respectiv

- Se solicită semnarea unui contract de servicii sau schimbarea cartelei SIM în schimbul unor beneficii financiare sau de altă natură

- Apariţia unor apeluri pierdute pe telefon de la numere necunoscute, cu prefixe internaţionale din zone exotice. Apelând înapoi se solicită rămânerea cât mai mult timp conectat în convorbire, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii.

Metode de prevenire a fraudei:

- Cea mai sigură măsură de prevenire a unei posibile fraude este să nu se dea curs solicitărilor dintr-un mesaj suspect

- Nu trebuie furnizate informaţii confidenţiale unor persoane necunoscute, indiferent de modalitatea de comunicare: apel, sms, whatsapp, e-mail, reţele de socializare, etc

- Înainte de a întreprinde orice acţiune sugerată de un necunoscut (de exemplu: furnizare date personale, transfer de bani, reîncărcare cartele pre-plătite) trebuie verificată informaţia cu cineva de încredere

- În cazul în care au fost comunicate unor persoane necunoscute parole sau coduri de identificare se recomandă schimbarea imediată a acestora şi blocarea conturilor respective

- Să nu se dea curs niciunei solicitări de a divulgă codul PIN, parolă, numărul de card. În cazul în care s-au dezvăluit astfel de informaţii despre un cont sau un card bancar se recomandă anunţarea imediată a băncii

- Verificarea cu atenţie a tuturor informaţiilor primite prin e-mail

- Nu se recomandă apelarea înapoi a unor numere necunoscute de la care sunt apeluri pierdute, mai ales dacă au prefixe internaţionale

- Setarea de parole, sigure şi diferite, pentru fiecare din echipamentele sau conturile de utilizator deţinute

- Evitarea lăsării echipamentelor neblocate atunci când nu sunt utilizate sau în spaţii publice.

- Actualizarea periodică a versiunii de software instalată pe echipamentele utilizate (telefon mobil, tabletă, laptop, ruter, smart TV, etc.)

- Utilizarea de conexiuni la reţele de internet securizate, instalarea un program anti-virus şi protecţie de tip firewall actualizate permanent

- Blocarea imediată a cartelei SIM în cazul furtului sau pierderii telefonului.

Citiţi şi:

 

Expertiză tehnică finalizată în dosarul privind explozia din 2018 de la Fabrica de Arme Cugir. O femeie a murit carbonizată

 

Denumiri ciudate şi amuzante de localităţi din România. Unde se află cele mai bizare sate şi comune

 

Cifrele testării în masă pentru coronavirus în Alba: 1.000 de teste pentru 4.900 de persoane şi economii de 800.000 de lei

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani