Spitalul din Blaj, desemnat unitate suport pentru bolnavii de COVID-19. Condiţiile puse de primarul Gheorghe Rotar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Municipal Blaj urmează să fie desemnat unitate medicală suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în judeţul Alba.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Blaj, primarul Gheorghe Valentin Rotar a participat marţi, 24 martie, la sediul Prefecturii Alba, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel şi cu şeful Direcţiei de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, la o întâlnire în care s-a discutat despre situaţia COVID-19 şi despre scenariul în care, alături de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, Spitalul Municipal Blaj va fi desemnat spital suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19 în judeţul Alba.

La întâlnire au participat toţi primarii de municipii şi de oraşe din judeţ, precum şi managerii spitalelor. Toţi participanţii la această întâlnire au luat în discuţie scenariul în care, prin Ordin de Ministru, Spitalul Municipal Blaj va fi stabilit spital suport pentru tratarea cazurilor de COVID-19, măsurile care se impun pentru pregătirea lui, procedurile de urmat, dotarea acestuia cu materiale şi medicamente şi pregătirea personalului medical pentru asigurarea actului medical în această situaţie.

”Primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a comunicat atât Ministrului Sănătăţii, cât şi celor prezenţi la şedinţă că Spitalul Municipal Blaj va primi pacienţi infestaţi cu COVID-19 (coronavirus) numai în situaţia în care vor fi îndeplinite toate normele sanitare, vor fi asigurate condiţiile de dotare şi de protecţie a cadrelor medicale, iar procedurile şi protocoalele de tratament vor fi implementate integral, astfel încât actul medical să fie făcut în siguranţă, iar pacienţii infectaţi cu COVID-19 să fie trataţi în mod corespunzător din toate punctele de vedere. 

În aşteptarea Ordinului de Ministru, miercuri dimineaţă, o delegaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, se vor deplasa la Blaj pentru a lua în discuţie, la faţa locului, măsurile ce se impun, dotările necesare cu materiale şi echipamente şi pentru a începe procedurile aferente, astfel încât Spitalul Municipal Blaj să fie pregătit în eventualitatea în care va fi desemnat spital suport pentru COVID-19”, se precizează în comunicat.

S-a stabilit ca până în momentul în care Spitalul Blaj va fi pregătit din toate punctele de vedere pentru această situaţie excepţională, Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Alba să preia toate cazurile COVID-19 din judeţul Alba. 

Citiţi şi:

 

Cum a apărut celebrul croissant. Legătura cu asediul turcilor asupra unui mare oraş european

 

FOTO Iniţiativă luată în plină perioadă de extindere a infecţiilor cu COVID-19: spital redeschis la 9 ani după desfiinţare

 

VIDEO Laboratorul pentru COVID-19 de la Alba Iulia a fost pus în funcţiune. Când va începe testarea pacienţilor

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile