Premierul Ciucă, la demararea noii investiții Mercedes de la Sebeș: „Este un semnal puternic de încredere al investitorilor germani”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Nicolae Ciucă a participat joi la demararea investiției pentru o nouă fabrică Mercedes, la Sebeș, unde se vor produce componente pentru mașini electrice.

Nicolae Ciucă a participat la eveniment FOTO gov.ro

Valoarea investiției se ridică la peste 130 de milioane de euro. „Începerea construcției unei hale noi, la Sebeș, pentru componente de mașini electrice este un semnal puternic de încredere al investitorilor germani în economia românească și în calitatea profesională a angajaților. Cu mai puțin de un an în urmă, am vizitat unitatea de producție Star Assembly, prilej cu care reprezentanții companiei își exprimau intenția de a dezvolta investiții majore pentru trecerea la producția de componente destinate vehiculelor electrice. Astăzi, vedem că perspectivele evocate la acea vreme încep să se concretizeze prin extinderea investiției Mercedes-Benz AG și tranziția de la producția de motoare termice la cele electrice. Prin ceea ce se întâmplă la Sebeș, România este parte din economia viitorului și se aliniază eforturilor mondiale de atingere a neutralității climatice”, a declarat Nicolae Ciucă.

A fost amplasat primul stâlp al fabricii FOTO gov.ro

Premierul a completat că proiectul în valoare totală de 674 milioane lei, din care 185 milioane lei ajutor de stat, „se pliază nu doar priorității noastre de încurajare a investițiilor, ci și obiectivului mai larg de tranziție către o economie mai prietenoasă cu mediul”.

Noul proiect, dar și fabricile Star Assembly și Star Transmission, sută la sută subsidiare ale grupului bavarez Mercedes-Benz AG, sunt doar o parte din colaborarea pe care România o are la nivel economic cu parteneri bavarezi și din Germania în general. Investiții precum cele văzute astăzi în Sibiu și Alba, dar și faptul că economia a înregistrat în 2022 o creștere de 4,8% și a atras investiții străine de aproape 11 miliarde de euro sunt argumente puternice să menținem România pe acest parcurs, prin politicile și reformele pe care le implementăm. Mediul de afaceri și investițiile sunt catalizatori importanți ai acestui proces”, a mai precizat prim-ministrul României.

FOTO gov.ro

Noua fabrică va fi gata în 2024. Proiectul este derulat prin intermediul subsidiarei Daimler Mercedes - Star Assembly SRL Sebeș. Noua clădire va avea o suprafață de aproximativ 33.650 de metri pătrați, unde vor lucra un număr total de 526 de noi angajați ai societății cu capital german.

Capacitatea preconizată de producție a noului obiectiv va fi de aproximativ 500.000 de unități pe an.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor