Pasărea uriaşă din Carpaţi, împăiată la un muzeu din Ardeal FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cocoşul de munte împăiat de la muzeul din Sebeş

La Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş se află şi un exemplar spectaculos de cocoş de munte împăiat, care a intrat în colecţia de Ştiinţele Naturii încă din anul 1957.

Pasărea este de dimensiuni mari şi a fost naturalizată cu aripile şi cu coada strânse. Face parte din ordinul Galliformes şi este o specie de talie relativ mare, cu dimorfism sexual accentuat. Masculul, numit şi „gotcan”, atinge lungimi cuprinse între 74 şi 90 cm, inclusiv coada, de cca. 25 cm, fiind cu aproape o treime mai mare decât femela.

”Avem plăcerea de a vă invita să descoperiţi întreaga colecţie de Ştiinţele Naturii a Muzeului Municipal Ioan Raica din Sebeş, care prezintă o parte din bogăţia naturală a zonei Sebeşului, oferind publicului vizitator, iubitor de natură, exponate interesante legate de floră, faună, paleontologie şi mineralogie.

Expoziţia a fost repusă în valoare la finele anului 2020, devenind extrem de atractivă pentru publicul tânăr, pentru elevi şi profesori, fiind o opţiune atractivă pentru cursurile de istorie naturală”, au transmis reprezentanţii Primăriei Municipiului Sebeş.

În natură, cocoşul de munte îşi ia zborul foarte zgomotos, cu explozii de bătăi de aripi, dese, întrerupte de planări directe şi lungi. Primăvara are loc o curtare spectaculoasă în care sunt implicaţi mai mulţi masculi care se bat pentru femele, numită „rotitul” cocoşului.

Masculul are capul expresiv, cu un cioc masiv, galben, puternic curbat şi cu sprâncene roşii deasupra ochilor. Corpul, la rândul său, este masiv, fiind acoperit cu pene maronii şi cu pete mici albe. Picioarele-i sunt terminate cu degete cu gheare puternice, adaptate la scurmat în solul pădurii.

Caracteristic pentru mascul este şi coada, pe care, în timpul rotitului, o ridică şi o deschide ca pe un evantai. Femela are coloritul general ruginiu, cu pieptul roşcat şi cu mici pete albicioase pe aripi. Păsările sunt sedentare şi trăiesc în păduri mature de conifere, la noi preferând zonele cu molizi, situate pe teren accidentat şi stâncos, presărat cu tufe cu fructe de pădure, în special afinişuri.

Hrana cocoşului de munte depinde de anotimp, astfel iarna şi primăvara consumă mai ales ace de conifere, pentru ca, la începutul verii, să mănânce muguri şi, mai apoi, fructe de pădure. Caracteristic speciei este ingerarea de pietricele care macină în guşă hrana grosieră.

Este foarte posibil ca populaţiile de cocoş de munte din Carpaţii Meridionali să facă parte din subspecia endemică Tetrao urogallus rudolfi, numită astfel în memoria arhiducelui Rudolf de Habsburg (1858-1889), vânător şi ornitolog amator, care remarcase particularităţile exemplarelor din zonă în timpul periplului său în Transilvania din anul 1882.

Cum cocoşul de munte este întâlnit în zona montană înaltă şi în cea situată spre limita forestieră alpină, informaţiile despre populaţiile existente provin doar de la ocoalele silvice şi de la vânătorii locali 

Se află pe Lista Roşie a Speciilor Periclitate IUCN, cu starea de conservare LC (risc scăzut), iar în Europa are un statut de conservare favorabil (Non-SPEC – stabilă).

Cocoşul de munte este o specie de interes vânătoresc şi de aceea protecţia mai eficientă a acestuia depinde de conservarea pădurilor de răşinoase în care există locuri de rotit. Acordarea anuală a unui număr restrâns de autorizaţii pentru vânătoare, calculat pe criterii biologice, ar putea duce la reducerea considerabilă a presiunii cinegetice asupra acestei specii.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Biroul S al Securităţii, cerberul din oficiile poştale care controla scrisorile românilor în timpul regimului comunist

Electrica Furnizare, amendată de OPC pentru practici înşelătoare. Tarife ascunse în contractele cu clienţii

Flagrant pentru droguri cu ciuperci Champignon. Cum au prins poliţiştii de la BCCO trei consumatori de stupefiante

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG