Muzeul Cătunelor din Apuseni, zona din România unde se locuiește permanent la peste 1.500 de metri altitudine

0
Publicat:

Județul Alba va avea un Muzeu al Cătunelor, care urmează să fie înființat în incinta vechii școli din comuna Gârda de Sus, printr-un parteneriat între Consiliul Județean Alba și administrația locală.

Cătun din Munții Apuseni FOTO Adevărul

Un proiect de hotărâre al Consiliului Județean Alba izează încheierea unui acord de asociere cu Primăria comunei Gârda de Sus, Alba, pentru realizarea în comun a proiectului „Muzeul Cătunelor”.

Potrivit referatului de aprobare, expoziţiile etnografice pot fi considerate un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, reprezentând o resursă de dezvoltare culturală pentru comunităţile locale, dar şi pentru dezvoltarea turismului cultural.

Din punct de vedere demografic, comunitățile rurale tradiționale sunt pe cale de dispariţie. Deoarece în Munţii Apuseni mai trăiesc încă păstrători de tradiții, meșteri populari și mai au loc sărbători și ritualuri specifice, se impune continuarea activităţii de cercetare istorică şi etnografică a zonei, de îmbogățire, conservare şi valorificare științifică a patrimoniului colectat.

Prin implementarea proiectului „Muzeul Cătunelor”, Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Primăria comunei Gârda de Sus își propun să salveze patrimoniul material și spiritual, înainte ca acesta să rămână doar în amintirea localnicilor, prin amenajarea, în incinta vechii şcoli din comună, a unui muzeu etnografic.

Astfel, într-o încăpere a clădirii urmează să fie amenajată parțial o casă tradițională, iar într-o sală va fi amenajată o sală de clasă. În celelalte încăperi vor fi prezentate ocupațiile tradiționale, portul popular din zonă, țesături, cusături, sculpturi în lemn, obiecte de ceramică, etc.

Din punct de vedere administrativ, cătunul este o așezare rurală permanentă mai mică decât un sat.

În zona comunei Gârda de Sus și peste tot în Munții Apuseni sunt zeci de cătune care au doar câțiva locuitori. 

Un cătun de 10–15 case, alcătuit din gospodării situate la o anumită depărtare de centrul unei așezări rurale care utilizează un anumit teritoriu, mai poartă și denumirea de crâng.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală