Masacrele Revoluţiei de la 1848 în Transilvania. Cum au fost ucişi mii de români şi maghiari nevinovaţi
0Revoluţia de la 1848 – 1849 a avut câteva momente negative care au rămas în istorie sub titulatura de masacre. Sute de oameni, atât români cât şi maghiari, au murit nevinovaţi. Astfel de evenimente s-au întâmplat în Alba, la Mihalţ, Presaca Ampoiului, Aiud şi Blaj.
Cronologic primul masacru a avut loc la Mihalţ din 2 iunie 1948. Acţiunile antiromâneşti ale maghiarilor s-au intensificat după Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848. Masacrul de la Mihalţ s-a finalizat cu împuşcarea a 14 de ţărani români de către trupele ungureşti conduse de Stanislaus Anton von Puchner şi rănirea a altor peste 50. Mulţi dintre cei răniţi au murit ulterior.
Acest eveniment a atras atenţia după ce a fost prezentat în ziarele vremii şi a fost unul dintre motivele care l-au convins pe Avram Iancu să declanşeze ofensiva militară din Apuseni. La Mihalţ era în derulare o veritabilă răscoală a ţăranilor care nu mai doreau asuprirea maghiară.
Peste 100 de grăniceri secui au fost trimişi la faţa locului pentru a restabili liniştea. Sătenii nu i-au lăsat să intre în sat şi au tras bacul de pe Mureş pe partea lor. Au spus că fǎrǎ ordinul maiestǎţii sale împǎratul nu vor accepta sǎ punǎ bacul în funcţiune. Punctul culminat al tensiunilor a avut loc în 2 iunie când secuii au adresat un ultimatum celor peste 2.000 de ţărani români înarmaţi cu furci, coase oblite, bâte, topoare. Aceştia au refuzat din nou să permită intrarea secuilor îns at, motiv pentru care s-a ordonat soldaţilor sǎ tragǎ fǎrǎ avertisment. S-au tras şapte salve în urma cǎrora au rămas 14 români morţi şi 50 rǎniţi, dintre care mulţi au murit ulterior.
Ecoul mǎcelului de la Mihalţ devine o adevǎratǎ bombǎ incendiarǎ în momentul în care ştirea a fost publicatǎ de ziarul de limbă germană Der Siebenbürger Bote. Explicaţia era cǎ publicându-se atrocitǎţile de la Mihalţ într-o limbǎ de circulaţie europeanǎ, incidentul va putea ajunge mai uşor la cunoştinţa Europei, aruncând o luminǎ foarte proastǎ asupra a ceea ce se întâmpla în Transilvania.
Măcelul de la Presaca Ampoiului
Satul Presaca Ampoiului din comuna Meteş, Munţii Apuseni, a ”găzduit” în urmă cu mai bine de 150 de ani una dintre cele mai sângeroase bătălii între români şi maghiari. Peste 600 de unguri au murit atunci, după ce au încălcat armistiţiul încheiat cu românii.
Evenimentele de la Presaca sunt descrise într-un mod original în cartea publicistului şi istoricului Ion Rusu
Abrudeanu „Moţii - calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit“, apărută în 1928: „În ziua de 23 octombrie, românii din regiunea Zlatnei, sătui de brutalităţi, bătăi şi închisori, după ce primiseră ordinul de desarmare al generalului Puchner, au şi plecat la Zlatna, pentru că să ia armele de la unguri. Ţinutul întreg este locuit numai de români şi chiar în Zlatna românii sunt în mare majoritate. Însă colonia de funcţionari, meseriaşi şi alţi maghiari, nemţi şi armeni, tocmai pentru că era mică, s-a îngrijit încă din primăvară ca să se armeze bine. Prefect al acelei regiuni era tânărul advocat Petre Dobra, numit numai de câteva zile, prin urmare nu avuse timp să armeze şi să disciplineze cetele. Câţiva tineri s-au pus în locul lor şi sosiţi la Zlatna au somat pe unguri să depună armele. După lungi parlamentari, se ajunse la învoială ca să se încheie un armistiţiu până după amiazi. Românii, încrezători în cuvântul dat, s-au risipit prin oraş, iar alţii rămânând pe loc şi-au scos merindele din desagă, începând să mănânce. Ungurii perfizi, profitând de acest lucru, şi-au călcat cuvântul atacând pe români, omorând mai mulţi dintre dânşii şi rănind pe alţii. În prima spaimă românii au fost scoşi din oraş, afară însă, reculegandu-se, s-au adunat din nou şi înverşunaţi şi clocotind de rasbunare s-au aruncat asupra ungurilor, cari, neputând să mai reziste românilor, au dat foc oraşului şi au luat-o la fugă. Ajunşi însă pe drum de români, şi anume în satul Presaca, la opt kilometri de Zlatna, au fost măcelăriţi aproape toţi. Scriitorii maghiari socotesc numărul conaţionalilor lor ucişi la Presaca la 640 capete“.
Faptul că în zonă a avut loc evenimentul sângeros este marcat printr-un monument impunător ridicat în apropierea movilei de pământ. A fost construit de maghiari în 1898. În sat există şi o legendă care are legătură cu evenimentele de atunci: un copil maghiar ar fi scăpat din ambuscadă ascuzandu-se sub fusta unei românce din Presaca. Ulterior, acesta a ajuns ministrul transporturilor în administraţia din Imperiul Austro-Ungar şi drept recunoştinţă a construit calea ferată de pe Valea Ampoiului, care leagă Alba Iulia de Zlatna. Tot el ar fi finanţat şi construcţia monumentului.
Masacrul de la Aiud
Un alt episod care a avut urmări tragice imediate şi în timp între români şi maghiari a fost incendierea Aiudului în noaptea de 8 spre 9 ianuarie 1849. Aiudul avea la 1848 aproximativ 4.000 locuitori, majoritatea maghiari, 759 români, 250 saşi, câteva familii de evrei. Au pierit câteva sute de oameni, au ars 900 case acoperite cu paie, a fost grav afectată Biblioteca Colegiului Bethlen care avea 20-30.000 tomuri şi colecţii de manuscrise şi documente vechi.
Imagine de arhivă cu centrul Aiudului
Răsculaţii români şi saşi sub comanda lui Axente Sever şi Simion Probu Prodan au intrat în localitate în ianuarie 1849. În seara de 8 ianuarie — Crăciunul după calendarul iulian — a început măcelul ce a durat până în data de 17 ianuarie, fiind ucişi cca 600 de etnici maghiari. Un numar mare de oameni a încercat să se ascundă în munţii din apropiere, dar din cauza gerului au murit îngheţaţi. Morţii au fost aruncaţi în şanţurile cetăţii, iar altă parte în varniţa de lângă cetate, unde se află şi monumentul acestora. Axente Sever a fost arestat în februarie 1849, acuzat fiind că ar fi participat la masacru, dar a fost găsit nevinovat la proces. La fel preotul greco-catolic Simion Probu Prodan a fost găsit nevinovat de către autorităţile imperiale. Peste doar câteva zile, în 18 ianuarie 1849, are loc ocuparea oraşului Blaj de către maghiari, care au ucis mulţi civili români, inclusiv bătrâni şi oameni fără adăpost.
Citiţi şi: