Secretele castrului roman legionar de la Alba Iulia construit în urmă cu 2.000 de ani pentru a păzi ţinutul aurifer al Daciei

Poarta de sud a castrului roman a fost reconstituită şi a devenit obiectiv turistic. Foto: edu.kindergraff.ro

La Apulum, Alba Iulia de astăzi, în urmă cu două milenii se afla cantonată cea mai importantă legiune romană din provincia Dacia, Legiunea XIII Gemina, dislocată din Vindobona, actualul oraş Viena. Legiunea avea rolul de a păzi ţinutul aurifer şi drumul de transport al aurului către Roma. Pentru cazarea legiunii a fost construit un castru roman care a dăinuit în timp până astăzi.

Dimensiunile castrului erau 400 x 400 metri, în timp ce clădirile adiacente castrului, aşa-numitele ”canabae legionis”, se extindeau pe o suprafaţă de aproximativ 500 x 700 de metri pătraţi. Castrul roman Apulum a fost reşedinta guvernatorului Daciei Superior şi apoi a Daciei Apulensis. Castrul Legiunii a XIII-a Gemina a fost ridicat în timpul împăratului Traian şi a servit ca principală fortificaţie a Daciei romane. În Evul Mediu zidurile sale au fost suprapuse de cele ale cetăţilor care s-au succedat în timp. Porţiuni din castru, împreună cu una dintre porţile sale şi Principia au fost conservate şi pot fi vizitate de turişti. Pe locul actualei cetăţi s-au succedat în ultimele două milenii mai multe fortificaţii puternice, de la castrul antic la cetatea modernă de tip Vauban.

”Începuturile primei fortificaţii se leagă de deznodământul celor două conflicte majore daco-romane (101-102, 105-106), soldate cu înfrângerea lui Decebal şi cucerirea regatului său de către împăratul roman Traian. Fortificaţia legionară a fost construită în două etape, între anii 106 şi 132. Iniţial, aceasta era doar din pământ şi lemn, cuprinzând în interiorul său amenajări simple. Zidurile puternice din piatră au fost înălţate după moartea împăratului cuceritor, în timpul lui Hadrian. Cu o fundaţie din piatră, zidurile castrului, cu grosimi de până la 3 m, au fost construite din blocuri masive de calcar, tăiate din cariere aflate în apropiere şi clădite în binecunoscuta tehnică opus quadratum. Forma castrului era aproximativ pătrată, cu laturile estimate la circa 440 x 400 m, beneficiind de patru porţi de acces”, afirmă Cristian Ioan Popa, expert în reconstituiri istorice.

Pianta d’Alba Iulia – desen de Luigi Ferdinando Marsigli (1687), prima reprezentare a castrului roman

Demararea primelor săpături arheologice în interiorul castrului roman se leagă de numele lui Adalbert Cserni, naturalist, istoric şi arheolog. Acestea au fost desfăşurate cu anumite întreruperi între anii 1888 şi 1916. Principalele sale rezultate constau în descoperirea fundaţiilor unor barăci (locuinţe ale soldaţilor), dar şi a urmelor unor ziduri romane pe laturile de sud şi sud-vest ale castrului şi a unui valoros material epigrafic şi arheologic. Abia după 50 de ani de la aceste descoperiri s-a avansat ipoteza originii romane a planului şi zidurilor cetăţii medievale, pornind de la studierea unor hărţi din anii 1687 (Pianta d’Alba Iulia) şi 1711 (Giovanni Morando Visconti), ambele anterioare ridicării cetăţii bastionare de tip Vauban. Astfel, se deschidea o nouă perspectivă, nesperată, de recuperare a unei istorii considerată pierdută.

Zidul de piatră al castrului roman suprapus de refaceri medievale

”Principalele cercetări arheologice la castrul roman, demarate imediat după apariţia acestor ipoteze, au confirmat presupunerile specialiştilor. Acestea au vizat elementele defensive ale castrului, şi mai cu seamă, latura sudică, cu poarta de acces (porta principalis dextra), prevăzută cu pilon central şi turnuri de flancare de formă rectangulară. Intrarea dublă a fost conservată in situ, în prezent fiind introdusă în circuitul turistic. Pe latura sudică, zidul roman s-a păstrat în stare bună pe o lungime de circa 150 m şi o înălţime apreciabilă, ajungând până la 5 metri, la care se alătură segmente importante încorporate în clădirile medievale, cum ar fi, de pildă, Palatul Principilor Transilvaniei”, susţine Cristian Ioan Popa.

Planul cetăţii din Alba Iulia realizat de arhitectul Giovanni Morando Visconti în anul 1711, reprezentând conturul castrului legionar roman

Despre celelalte laturi şi porţi ale castrului se ştiu prea puţine. Demn însă de reţinut este faptul că în evul mediu s-au păstrat doar două dintre căile de acces antice: poarta vestică, numită „Sf. Mihail” şi poarta estică, „Sf. Gheorghe”, aflate în uz până în momentul înlocuirii vechii cetăţi cu cea de tip Vauban. Originea romană a turnurilor porţilor medievale este susţinută şi de relatările călătorilor din veacul al XVII-lea, care amintesc prezenţa unui mare relief pe care era figurată lupoaica alăptând pe Romulus şi Remus, aplicat pe faţada unuia dintre turnurile porţii răsăritene („Sf. Gheorghe”). Istoricul mai afirmă că recentele lucrări edilitare de reabilitare a cetăţii au permis excavarea unei suprafeţe considerabile din interiorul castrului roman. Au fost săpate zone virgine, care au oferit numeroase date privitoare la evoluţia şi dinamica activităţilor militare din interiorul fortificaţiei. Aşa cum era firesc, au fost descoperite numeroase resturi ale unor clădiri aflate în zestrea şi folosinţa legionarilor: clădiri administrative, barăci ale soldaţilor, precum şi fragmente din trama stradală. Principia castrului a beneficiat de o atenţie sporită şi este conservată în cadrul unui muzeu acoperit (Muzeul Principia), special amenajat peste ruinele romane.

Ziadul castrului roman refăcut în zona Porţii de Sud a fortificaţiei romane

”Chiar dacă nu este cel mai mare castru al Daciei, prin importanţa sa strategică deosebită şi rolul jucat de unitatea militară cantonată aici – Legiunea XIII Gemina – a fost singura fortificaţie de acest gen utilizată pe întreaga perioadă de existenţă a provinciei. Destinul său se leagă într-un mod intim de cel al Daciei. Pierderea şi apoi părăsirea provinciei de către romani nu înseamnă şi pieirea acestui impozant monument de arhitectură militară. Dimpotrivă. Oamenii medievali îi redescoperă puternicele ziduri albe de calcar, numind locul iniţial Bălgrad (Cetatea Albă), iar apoi Fehérvár sau Weissburg. De ruina castrului roman, adaptată la nevoile epocii au beneficiat atât populaţiile aflate la cumpăna mileniilor I şi II, cât şi episcopii şi principii Transilvaniei, iar astăzi, tot mai mult, miile de turişti care vizitează situl antic Apulum”, spune istoricul din Alba Iulia.

(Sursa documentare: http://edu.kindergraff.ro/)

Citiţi şi:

Cum „au exportat“ saşii din România în Germania un obicei vechi de 150 de ani. „La Şipote“, jucat la festivaluri nemţeşti

Invazia italienilor în România. Acum 75 de ani, românii îi considerau pe italieni infractori şi luptau să-i stopeze la graniţă

Cum „au îmbrăţisat“ secuii Unirea din 1918. Discursul pătimaş din Parlamentul României Mari care n-ar trebui să lipsească din manualul de Istorie

Secretele unui mare fizician român: „Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul“. De ce i s-a spus „rectorul“ închisorii Aiud

„Spovedania“ unui terorist maghiar în 1939 despre exterminarea românilor din Ardeal: „Voi face inofensivi pe viitorii Horia şi Cloşca! Nu va fi milă!“

Cimitirele dacice din Munţii Sebeşului în care se păstrează tradiţii de mii de ani: „pasările“ de pe cruci care veghează sufletele morţilor