Lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeş - Turda va fi inaugurat la 1 decembrie. Ce spune fostul ministru Cătălin Drulă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tronsonul în lungime de 24 de kilometri este asfaltat în întregime

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda, între Alba Iulia şi Aiud, va fi inaugurat la 1 decembrie.

„Sebeş – Turda, lotul 2, se finalizează în sfârşit anul acesta. Înţeleg că 1 decembrie ar fi data de inaugurare, ceea ce înseamnă că vom avea autostrada completă, sunt cei 29 de kilometri care lipsesc.

Este un contract semnat în 2014 sau 2015. Pe repede înainte, a fost o idee de-a lui Ponta, cred, în 2013, hai să facem o autostradă între Sebeş – Turda, să ne legăm şi noi numele de un proiect. Au scos un studiu slăbuţ la licitaţie, actualizat în trei luni de la drum expres la autostradă. O parte din întârzieri sunt consecinţa acestui fapt.

De ce ajunge să dureze 7 ani în loc de 2? Odată pentru că lansezi o licitaţie pe o documentaţie proastă unde nu apar problemele din teren, nu apare că o bretea trece printr-o groapă de gunoi, nu ai făcut exproprieri, nu ai avize de relocări de utilităţi, adică nu e nimic pregătit. Apoi constructorul intră în teren şi începe să dea cu capul de ele şi să se lovească de birocraţie. Suprapus peste un management al proiectului în perioada guvernărilor PSD 2017 – 2019 şi peste problemele financiare ale firmei greceşti care lucrează acolo, ajungi să dureze un proiect 7 ani în loc de 2”, a spus Cătălin Drulă la Europa FM.

 

Circulaţie pe un sens în zona aunecării de terne de la Oiejdea

Rămas singurul punct critic pe acest segment de autostradă, zona de la Oiejdea este pregătită pentru deschiderea traficului cu circulaţie pe o singură bandă, pe sensul Alba Iulia - Teiuş, care a fost, de asemenea, asfaltată. Aici, pe câteva sute de metri, circulaţia se va desfăşura cu restricţii de viteză.

La kilometrul 26, în zona pasajului rutier peste calea ferată de la Teiuş, s-a asfaltat deja un sens de mers şi se lucrează la al doilea. În zona Oiejdea se pregăteşte deschiderea traficului pe o singură bandă cu restricţii de viteză Pe o mare parte din autostradă sunt deja efectuate maracajele rutiere, şi se lucrează în continuare la acestea. A fost montată o parte din semnalizarea rutieră şi se lucrează în continuare la parapeţi şi la montarea gardurilor exterioare de protecţie.

La kilometrul 40, în zona Sâncrai unde este un alt punct critic, lucrările au avansat considerabil, supratraversarea pe care DJ 142L o are la autostradă, fiind aproape realizată. Au fost făcute rampele şi se montează panouri fonoabsorbante.

Lucrările la Autostrada Sebeş - Turda (A 10) au început în 2014 şi ar fi trebuit finalizate în 2016, conform planurilor iniţiale. Cu o lungime de 70 de kilometri, A 10 face legătura între autostrăzile A1 şi A3. Din 2018 se circulă pe 45,7 kilometri, pe loturile 3 şi 4, între Aiud şi Turda. În decembrie 2020 a fost deschis lotul 1, între Sebeş - Alba Iulia.

Deschiderea lotului 2 al Autostrăzii A 10 Sebeş – Turda va permite circulaţia pe autostradă completă de la Sibiu la Turda şi Cluj Napoca. Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 a fost semnat cu antreprenorul Aktor din Grecia în 2014 iar lucrările costă 549 milioane lei, fonduri europene.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Venituri şi profit record pentru compania minieră Cupru Min Abrud. Zăcământul din Apuseni se vinde în China

Sute de procese pentru indemnizaţii de la stat, deschise de urmaşii foştilor legionari care au făcut închisoare

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone