FOTO Salvare în Peştera cu Ferigi din Munţii Apuseni. Speologii au scos o victimă de la 100 metri adâncime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvatorii au scos victima din peşteră

55 de salvatori speologi, membri ai serviciilor Salvamont-Salvaspeo din România, au participat la un exerciţiu de salvare în Peştera cu Ferigi din Munţii Apuseni. Salvatorii au fost organizaţi în 10 echipe, care pe parcursul a 10 ore au reuşit să evacueze un accidentat de la 100 de metri adâncime.

În cadrul exerciţiului a fost simulat un accident în care o tânără, în urma unui traumatism suferă o fractura de braţ la o adâncime de 100 metri în Peştera cu Ferigi. Datorită faptului că nu se putea deplasa spre exterior, prin peştera dificilă, cu pasaje verticale, apă, şi multe strâmtori, s-a simulat şi intrarea acesteia în hipotermie (scăderea temperaturii corpului sub 36,5 grade C), care adăugată la traumă şi epuizare poate duce la pierderea cunoştiinţei şi chiar la deces.

Echipa de intervenţie a construit un „Punct Cald”, un fel de cort improvizat din folie reflectorizanta, pentru a minimaliza pierderea de caldură, victima a fost alimentată cu lichide calde (ceai, supă), pentru a se încălzi în timp ce restul echipelor au instalat dispozitivele tehice pentru evacuarea acesteiad pe targă, inclusiv o linie telefonică cu fir pentru comunicare. Evacuarea a durat efectiv 3 ore. ”Este o activitate dificilă faţă de salvarea montană, deoarece implică un număr foarte mare de salvatori, şi bineînţeles este nevoie de foarte mult echipament tehnic, fiind o salvare mult mai dificilă din acest punct de vedere”, a declarat Mihai Beşeşek, consilier tehnic Salvaspeo.

Mediul subteran al peşterilor neamenajate din Munţii Apuseni este dificil de parcurs deoarece înaintarea se 

face la o temperatură în jur de 7 grade celsius, într-un mediu cu umiditate foarte mare, presupune uneori parcurgerea de strâmtori, coborârea sau urcarea unor pasaje folosind corzile, depăşirea unor râuri subterane cu cascade.

”Pentru a putea parcurge traseul denivelat prin apă, în afara echipamentului tehnic de urcare şi coborâre pe corzi, uneori este necesar un costum special termoizolator folosit şi în scufundări (costum de neopren). Din aceste motive speologia este o activitate dificilă şi presupune un grad de risc mai ridicat decât parcurgerea traseelor montane. Deoarece speologii sunt persoane responsabile, care parcurg în siguranţă cavităţile, numărul accidentelor în peşteri este în general redus. Cu toate acestea, datorită faptului că pot apărea situaţii neprevăzute, apar şi accidente. Pentru a fi pregătiţi şi a putea interveni în aceste situaţii, speologii salvatori parcurg diverse şcoli şi stagii de salvaspeo, şi participă periodic la exerciţii Salvaspeo”, a declarant Christian Ciubotărescu, preşedintele Asociaţiei Speologice Sfinx din Gârda de Sus.

Mai multe pentru tine:
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!